Români, suspecţi în uciderea unui pensionar italian

Doi cetăţeni români au fost arestaţi astăzi în Italia. Ei sunt principalii suspecţi în moartea unui unui pensionar italian în vârstă de 77 de ani.

Românii au fost arestaţi în timp ce se deplasau cu maşina bătrânului. Bărbatul a fost găsit mort în noaptea de luni spre marţi, anunţă ediţia electonică a ziarului quotidiano.net.

Incidentul a avut loc în oraşul italian Chieti, din estul peninsulei, în apropiere de oraşul l'Aquila, puternic afectat de cutremurul de 5,8 grade pe scara Richter, pe 6 aprilie 2009. Cutremurul a făcut peste 270 de victime, iar alte aproape 30.000 de persoane au rămas fără locuinţe. Cinci români au murit în cutremurul de la L'Aquila, printre care şi o familie.

Românii, arestaţi în maşina bătrânului ucis

Poliţia a declarat că bătrânul prezenta urme de strangulare. El a fost descoperit în bucătăria locuinţei sale. În ceea ce priveşte suspecţii principali, românii au fost reţinuţi la scurt timp după ce maşina pe care o conduceau a fost implicată într-un mic incident rutier. Acest incident a atras atenţia asupra lor. Maşina pensionarului italian, o Lancia Dedra, a fost dată în urmărire, iar poliţia din Italia i-a descoperit pe cei doi români la numai câteva ore.

În acest moment, românii se află arestaţi şi vor fi acuzaţi de moartea bătrânului din Italia.

Poliţia merge pe ideea că pensionarul i-a descoperit pe cei doi români în timp ce aceştia încercau să fure din locuinţa sa. Panicaţi, românii l-au omorât pe bătrânul de 77 de ani, după care i-au luat maşina pentru a fugi de la faţa locului.