Români salvați din război în urma negocierilor purtate de oficialii Ministerului de Externe, ai Israelului și ai Egiptului, Încă un lot de 53 de cetățeni de naționalitate română vor părăsi „iadul” din Gaza și vor fi repatriați prin Egipt.
Români salvați de autoritățile Ministerului Afacerilor Externe din infernul din Fâșia Gaza, după negocieri susținute cu Israel și Egipt. Un număr de 53 de cetățeni de naționalitate română sunt așteptați să treacă prin punctul de frontieră Rafah. Astfel, sunt continuate demersurile pentru evacuarea tuturor cetățenilor prinși în război.
Ministrul de Externe a anunțat că alți 51 de români vor fi scoși din infernul din Fâșia Gaza vor trece frontiera de la Rafah. Evacuarea se va face, după planul inițial, la Cairo, pe parcursul zilei de miercuri. Ulterior, aceștia vor fi îmbarcați pentru București.
„În continuarea precizărilor transmise privind evacuarea unui prim grup de cetăţeni români (93 persoane) din Fâşia Gaza, la data de 7 noiembrie a.c., în actualul context de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe precizează că în urma acordului transmis de autorităţile israeliene şi cele egiptene pentru încă un număr de 51 cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membri de familie, aceştia vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt”, a anunțat MAE.
Marți au primit acceptul autorităților egiptene, să iasă din Fâșia Gaza, 93 de persoane. Aceasta în condițiile în care lista de români salvați cuprindea 103 nume.
Români salvați din infernul din Gaza
Ministerul de Externe a anunțat că pentru evacuarea cetățenilor români vor fi respectate procedurile specifice stabilite de Egipt. Aceștia au fost informați cu privire la ceea ce au de făcut de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.
„În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah, pentru evacuarea cetăţenilor români, respectiv asistenţa consulară specifică şi le vor oferi asistenţa necesară până la Cairo, de unde vor fi transportaţi în România”, a mai transmis MAE despre cetățenii români salvați din Gaza.
Totodată, au anunțat oficialii de la București, Celula de Criză Interinstituţională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, continuă dialogul cu autorităţile egiptene şi israeliene. Oficialii au în vedere finalizarea operațiunilor de evacuare pentru toți cetăţeni români şi membri de familie care au solicitat sprijin.
Marcel Ciolacu merge în Egipt
Premierul Marcel Ciolacu se va deplasa în Egipt cu avionul care îi repatria pe românii salvați din Gaza. Deplasarea are loc după ce MAE a anunțat că a negociat repatrierea mai multor români salvați din Fâşia Gaza.
Aceștia au primit permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah şi de a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt.
Potrivit MAE, cetățenii români salvați au fost informaţi de reprezentanţii Oficiului de Reprezentare la Ramallah referitor la procedură, Evacuarea în Egipt s-a realizat cu respectarea tuturor regulilor specifice impuse.
Români salvați din infernul din Gaza
Războiul dintre Israel și teroriștii Hamas au surprins mai mulți cetățeni români în Fîșia Gaza. În jur de 350 de români locuiesc, împreună cu familiile, în enclava palestiniană. Pentru ei, supraviețuirea a devenit un adevărat coșmar. Bombardamentele permanente, lipsurile de tot felul și schimburile de focuri le-au transformat viețile în infern.
Autoritățile de la București au intervenit și au negociat cu oficialii din Israel și din Egipt pentru evacuarea lor. Însă primii români salvați din iadul din Gaza au trecut granița de la Rafah abia la o lună de la începerea acestui război.