Cristian Stanescu, chirurg in Italia, crede ca fiecare tara are dreptul sa-si apere "curtea" de imigranti.

Medicii romani se ingramadesc sa obtina dreptul de a profesa in afara granitelor, alungati de salarii si de conditii de mizerie in spitale. Pentru a ajunge sa munceasca „dincolo”, trebuie sa treaca insa de multe ori peste piedicile unui sistem care incearca sa intre in conservare. Cei care au reusit sa patrunda mai de mult ii sfatuiesc sa le considere parte a unei curse ce trebuie incheiata cu fruntea sus. 

Un capat de „strada”

Medicul Cristian Stanescu are o filosofie personala: o „strada” si un „acvariu” din care priveste lumea. „Strada” este viata insasi, un traseu care nu poate fi copiat si care oricum nu merita incercat de altii, dupa cum marturiseste: a inceput-o ca medic marunt in tara, a continuat-o - dintr-o dorinta de schimbare brusca - in Italia, intr-un vagon plin de emigranti, o paveaza acum intr-un respectabil cabinet din Roma.

Pentru a ajunge aici, a renuntat la „ochelarii” cu care privea lumea de acasa, invatand sa invete. Fara a incerca sentimentul de umilinta, fara a ajunge sa se simta privilegiat. Si inchizand orice carare ce l-ar putea duce inapoi in tara, pentru a alunga logice ezitari. In „acvariu” incap doar prietenii.

Cabinetul doctorului Stanescu e o cutie cu amintiri, aduse una cate una din tara, toate asezate pe rafturi lustruite. Stanescu are 50 de ani si practica aici posturologia: trateaza probleme musculare, recupereaza pacienti care au suferit accidente.

„Omul are postul lui”

Castigurile, spune Stanescu, difera foarte mult, in functie de sumele platite catre stat. Acestea depind de aparaturi, de localizarea cabinetului si de munca efectiva a doctorului privat: „Exista si medicul care castiga 1.500 de euro, si medicul somer. Si medicul baron care castiga 20.000 sau 40.000 si declara 10.000. Eu sunt obligat sa castig. Daca nu o fac, vine controlul de la Finante si ma intreaba: „De ce nu ai facut?”. „Pai, daca n-au venit oameni?”. Nu poti spune asta, trebuie sa dai banii”.

Pentru a ajunge sa se inscrie in Ordinul Medicilor si sa lucreze in sistem, a trebuit sa inceapa, la jumatatea anilor ‘90, echivalarea studiilor din Romania. A dat apoi examene peste examene, ultimul fiind cel de diploma. Noi examene, dupa cele sustinute in tara, cu 15 ani inainte. Iar asta nu a fost umilitor sau discriminatoriu, pentru ca „fiecare are dreptul sa-si apere curtea. Si eu am fost de acord. Cei care vor sa lucreze trebuie sa le depaseasca, sa fie cu fruntea sus”.

Tinerii medici care vor incerca „portile” Italiei nu trebuie sa puna baza pe marea lor stiinta. Si nici pe prostia italienilor: „Chiar daca ar fi asa, omul are postul lui si nu-l va da unuia mai destept niciodata. Aici, cine mananca va continua sa manance. Bravura si inteligenta nu sunt intotdeauna premiate.

In 1994, atunci cand am ajuns, erau 8.000 de medici someri. Dupa cativa ani, au ajuns la 10.000. Acum probabil ca sunt mult mai multi”, avertizeaza Stanescu. In locul cererii de pe piata muncii exista mai degraba dorinta romanului de a lucra in tari a caror limba o poate invata usor. Cauta insa strazi greu de umblat, daca se poate cu sens unic.

Transformare

 

Romanul intors acasa, un fel de catar

Pentru ca societatea italiana nu-l „inghite” la fel de usor precum cea americana, se intampla un fenomen ciudat cu cel plecat din tara: nu mai este nici cal, nici magar, ci un fel de catar. Unul pe care toata lumea vrea sa-l traga de urechi: de la taximetristul care il asteapta langa aeroport si pana la prietenul din copilarie.

„Toti asteapta sa le aduci o bricheta sau sa le dai cu 15 euro mai mult pentru o cursa. Poate prima data nu observi, dar cand incepi sa observi, spui: „De ce sa cheltuiesc mai mult in Romania decat in Italia?”. Si, atunci, pentru un concediu linistit, ma duc in Sicilia, pentru ca acolo macar stiu cat cheltuiesc”, recunoaste Stanescu. De cealalta parte, se creeaza fatada. Romanul care se intoarce trebuie sa zica: „Sunt mai al dracului decat tine”, si atunci vine cu masina si lant la gat.

VAGONUL VISELOR

Pamantul promis, inghesuit intr-o gara

 

Un prieten i-a promis medicului ca il va astepta in Italia si nu a facut-o. Prima locuinta i-a fost, prin urmare, un cimitir de masini, „gazda” pentru trei nopti. Apoi un vagon de tren, pe care l-a impartit timp de un an cu multi alti imigranti.

A fost perioada de dezmeticire, care a semanat putin cu o vacanta facuta pe bani putini, la Costinesti. Toti „colegii” de vagon venisera in cautarea „Pamantului promis” in Italia, multi s-au realizat. Uneori adormea privind prin usa deschisa a vagonului la o stea care se incapatana sa gaureasca cerul poluat, adunat deasupra orasului.

„La vagon” a simtit ce inseamna bunatatea. Aceea simpla, a italianului care, chiar si atunci cand refuza sa te angajeze, o facea elegant. A lucrat apoi pentru organizatia „Caritas”, facea vaccinari la rulotele tiganilor. Curat noroc, pentru ca mai veneau oameni care intrebau de fete dornice sa ingrijeasca batrani, „badante”, asa cum le numesc italienii. Cei de acolo le spuneau: „Dar avem si un medic care lucreaza aici”.

„Si m-am dus si am facut pe „badantele”. In loc sa mai dorm pe la vagon, dormeam acasa la persoana respectiva, care avea probabil Alzheimer”, isi aminteste medicul.

Atunci cand legislatia i-a permis sa o faca, s-a intors in tara, si-a trimis toate documentele prin ambasada la o facultate italiana de medicina si s-a inscris. Lucrurile se asezau, asa ca a venit in Italia sotia, apoi cei doi copii.

INITIATIVAAna Stanescu, ingerul batranilor

 

Sotia medicului, Ana Stanescu, este in prezent presedintele cooperativei „Risvolti”, care se ocupa de asistenta sociala pentru batranii Romei si de solutionarea problemelor legate de integrarea imigrantilor.

In 2001, initiativa a adus la un loc femei din toata lumea: America de Sud, Africa, Asia, Europa de Est. Toate fusesera absolvente ale unui curs de mediatori interculturali, meserie care isi propunea sa rezolve o problema tot mai acuta la vremea respectiva.  

Doamna Stanescu pastreaza si acum ceva din fragilitatea pe care o invoca atunci cand vorbeste despre ea la inceputuri: spune ca nu s-ar fi vazut nicidecum presedintele cooperativei. „Eu eram femeia care se gandeste sa fie ciorba calda cand vine sotul”, marturiseste ea. „Au inceput sa apara si proiectele: primul si cel mai important este un centru de batrani finantat de Primaria Romei.

Prin intermediul cooperativelor socialiste, primaria ofera asistenta tuturor persoanelor cu probleme. Tu faci serviciul si primaria te plateste”, explica doamna Stanescu. La centrul pe care il conduce se aduna, de cateva ori pe saptamana, 25 de persoane in varsta din centrul orasului.

Fiecare isi face programul: plimbari sau mers la biserica, privit la televizor, o masa luata impreuna. Dupa-amiezile se strang intr-un salon luminos si canta, acompaniate de o orga, vechi slagare italiene. O doamna de 92 de ani o sterge strengareste pentru a se machia inainte de o poza cu doamna Stanescu.

In Roma functioneaza, in momentul de fata, cel putin 400 de astfel de centre. Necesare ca aerul, avand in vedere procentul enorm al batranilor in totalul populatiei: „30% dintre italieni au mai mult de 65 de ani. Va imaginati ce greutate au tinerii in a-i ajuta? De multe ori, si cand are familie, batranul ramane singur. Tinerii trebuie sa aleaga uneori intre a-si ingriji batranii si a-si ingriji copiii”.