Un italian de 42 de ani, acuzat de violențe împotriva mai multor tinere prostituate românce, fost arestat la Roma.
„Sunt 150 de euro, hai să mergem la mine acasă”, aceasta este fraza cu care bărbatul negocia serviciile sexuale cu prostituatele. După ce femeile au acceptat, le-a urcat în mașină, dar în loc să meargă la el acasă, le-a bătut, le-a forțat să facă sex neprotejat și apoi le-a jefuit de bani și telefon mobil, abandonându-i pe străzile izolate la 50 de kilometri de locul din care le-a luat.
Cariera de violator i-a fost întreruptă de Carabinierii din Campagnano Romano care l-au arestat și trimis la închisoarea Rebibbia. A fost prins cu ajutorul fotografiilor făcute de una dintre victime.
În acest moment, există trei cazuri confirmate, care au avut loc în 2016, în 2018 și în ianuarie 2019. Trei prostituate românce cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani au fost victime.
Modul de operare a fost întotdeauna același. Bărbatul s-a deplasat cu mașina sa, un Smart, pe străzile unde se prostituează femeile (Salaria, Trigoria și Cristofor Columb).
Ancheta, coordonată de Parchetul Tivoli, a fost lansată în primele zile ale anului 2019, când o patrulă de Carabinieri a salvat o femeie de cetățenie română, găsită în stare de șoc într-o zonă rurală a municipiului Campagnano di Roma.
Operatorii, pregătiți corespunzător pentru acest tip de intervenție, au activat așa-numitul „protocol roz” la spitalul San Filippo Neri. Acest lucru a făcut posibilă identificarea și prelevarea rapidă a urmelor biologice pe care necunoscutul violator le-a lăsat pe hainele fetei.
Victima a relatat că, după ce s-a urcat în mașina bărbatului, care a dus-o pe o stradă izolată, a simțit imediat că este într-un pericol grav, încât a încercat să sune pentru ajutor; dar bărbatul i-a smuls telefonul, forțând-o, cu violență și amenințare, să aibă o relație sexuală, fără prezervativ. La sfârșit, a jefuit-o de toate câștigurile slabe ale serii și de telefonul mobil, abandonând-o pe câmp.