O româncă urmărită internațional de austrieci a fost descoperită în România. Femeia, originară din județul Timiș, pleca de acasă spre vest, probabil fără să știe că fusese condamnată cât timp se afla în ”vacanță”.
Pe numele femeii era emis un mandat european de arestare, alertă introdusă de autorităţile austriece în data de 22 august. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de 15 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Polițiștii de frontieră au descoperit faptul că M.B., de 44 de ani era dată în urmărire internațională de autoritățile austriece. Ea a ajuns ieri dimineață în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara pentru efectuarea formalităţilor specifice de ieșire din țartă, ca pasageră într-o autoutilitară marca Iveco înmatriculată în România.
”Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, au mai transmis polițiștii de frontieră.