Un cetăţean egiptean a fost condamnat azi la doi ani de eliberare condiţionată după ce, pe 10 iunie, a fost arestat pentru molestarea unei tinere românce într-un autobuz din Roma.
Abou Zakaria, de 36 de ani, s-a scuzat în faţa instanţei de judecată, precizând faptul că în autobuz era aglomeraţie, se precizează în ediţia de astăzi a publicaţiei electronice Quotidianonet.it.
Cu toate acestea, procurorii au menţionat că femeia a fost blocată între un scaun şi cetăţeanul egiptean, fără a se putea mişca, iar Abou Zakaria a mimat un act sexual şi a ajuns la orgasm, prin onanie. Avocatul acuzării, Vincenzo Barba, a cerut o pedeapsă cu închisoarea de doi ani şi patru luni, pe motiv că statutul lui Zakaria pe teritoriul italian este certificată doar de un permis de muncă şi de "soggiorno", iar posibilitatea de a-l menţine sub supraveghere este pusă în dificultate.
Egipteanul, a cărui eliberare condiţionată înainte de proces a fost refuzată, este obligat de instanţa de judecată ca pe parcursul celor doi ani să se prezinte, în fiecare dimineaţă, la secţia de carabinieri din Rianom un oraş la 20 de km depărtare de Roma.