Un român în vârstă de 21 de ani a fost arestat de poliţia spaniolă după ce şi-a omorât prietena, însărcinată în cinci luni, şi le-a arătat rudelor de acasă, prin intermediul camerei web, corpul femeii. Un membru al familiei a declarat că acesta i-a spus mai întâi prin telefon că a ucis-o pe Viorela. "Intră pe mess ca să-ţi arăt mai multe". Se pare că între cei doi tineri a avut loc un conflict. "I-am pus mâna pe gât şi am ţinut-o un pic. Apoi am lăsat-o, dar ea a sărit din nou pe mine şi nu am ştiut ce să mai fac". Românul a precizat că a sugrumat-o cu o cravată, dar nu foarte tare şi nu a realizat că prietena lui a murit decât o jumătate de oră mai târziu.
Tatăl tânărului locuieşte în România şi a fost cel care a văzut corpul fetei pe internet. Acesta a sunat la serviciul de urgenţă 112, iar poliţia română a contactat poliţia spaniolă, care l-a arestat pe agresor. Bărbatul a mai precizat că fiul i-a mai spus că dacă sora prietenei sale, o adolescentă de numai 13 ani, ajunge acasă, o va strangula şi pe ea, anunţă El Mundo.
UPDATE 4: Un membru din familia lui Dorel Marcu a declarat că acesta i-a spus mai întâi prin telefon că a ucis-o pe Viorela. "Intră pe mess ca să-ţi arăt mai multe".
Ruda a mai povestit că duminică noapte tânără însărcinată, împreună cu mama şi cu sora de 13 ani, au mers la o petrecere.
"Au venit acasă, au sărit pe el şi au început să se certe. L-au bătut. L-au lovit în cap. Fără niciun motiv. Era zgâriat pe faţă, vânăt", povesteşte ruda lui Dorel Marcu. Dimineaţa, mama tinerei s-a dus la serviciu, iar adolescenta a plecat la şcoală.
"Ea, când s-a trezit, au început să se certe din nou. Ea a prins o lustră în mână, i-a dat în cap şi a continuat să-l lovească. Fratele meu a împins-o pe pat, a prins o vază de pe masă şi i-a dat în cap", mai povesteşte ruda tânărului de 21 de ani.
"Apoi i-am pus mâna pe gât şi am ţinut-o un pic. Apoi am lăsat-o, dar ea a sărit din nou pe mine şi nu am ştiut ce să mai fac", a rememorat băiatul declaraţiile fratelui său. "Pe pat era o cravată, cu care a strâns-o de gât. El a crezut că doar a leşinat. S-a dus în cealaltă cameră, i-a dat de mâncare copilului (fetiţa de trei ani a Viorelei), iar după ce s-a întors în cameră a văzut că nu mai respiră. Când şi-a dat seama că nu mai respiră m-a sunat pe mine".
<iframe title="YouTube video player" src="http://www.youtube.com/embed/gHd9zf1vJ6k" width="620" frameborder="0" height="390"></iframe> <iframe title="YouTube video player" src="http://www.youtube.com/embed/vkvQXytxNmc" width="620" frameborder="0" height="390"></iframe>
<iframe title="YouTube video player" src="http://www.youtube.com/embed/P5h_ntqKzyg" width="620" frameborder="0" height="390"></iframe>
UPDATE 3: "Pot să vă confirm că urma să se comită un al doilea omor şi că poliţiştii au acţionat la timp. L-au găsit în apartament pe bărbat, care era într-o stare de şoc, şi spunea că urma să omoare toată familia şi că urma apoi să se sinucidă. Ciudat este că, deşi vecinii au auzit ţipetele, şi, în mod normal, ei reacţionează în asemenea situaţii, de data aceasta, nu au anunţat autorităţile. Bărbatul a declarat celor care l-au reţinut că mobilul asasinatului a fost gelozia", a declarat pentru EVZ ataşatul român cu afaceri interne la Madrid, Eliodor Tanislav.
Diplomatul român a mai explicat că reţinerea în Spania este pentru 72 de ore şi abia după aceea se depune declaraţie din partea suspectului judecătorului. Tocmai de aceea nu se pot spune foarte multe despre acest caz.
UPDATE 2: Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Balteş, tatăl băiatului a vorbit pe Yahoo Messenger cu fiul său, care i-a spus ce s-a întâmplat. "I-a arătat-o apoi tatălui pe webcam pe prietena sa, în vârstă de 20 de ani, strangulată. Acesta a venit imediat la poliţie. În jurul orei 15.00 a ajuns la poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale. În aproximativ 30 de minute a fost anunţat ataşatul român din Spania şi Interpolul şi a fost identificat şi reţinut tânărul respectiv", a declarat pentru EVZ Luciana Balteş.
Potrivit acesteia, românul a plecat în Spania în urmă cu un an şi jumătate, cu prietena sa şi fiica acesteia, în vârstă acum de trei ani. Au locuit împreună şi în România, în localitatea Copşa Mică.
UPDATE 1: Surse judiciare au precizat că tânăra, Viorela, în vârstă de 20 ani, i-a spus lui Dorel Marcu că nu este tatăl copilului pe care îl aşteaptă şi că intenţionează să-l părăsească.
Incidentul s-a petrecut ieri în Torrejón de Ardoz, o localitate aflată la câţiva kilometri distanţă de Madrid. Autorităţile spaniole au precizat că au primit apelul de urgenţă din partea autorităţilor române în jurul orei 15.00, iar în jurul orei 15.45 îl aveau pe român în custodie.
Un echipaj de poliţie a sunat de mai multe ori la uşă, iar după câteva minute agresorul le-a deschis. El nu s-a opus arestării.
Adolescenta de 13 ani a ajuns acasă la numai câteva minute după sosirea forţelor de ordine. În apartament, poliţia a găsit şi fetiţa de trei ani, care a fost preluată de autorităţile spaniole şi urmează să fie încredinţată rudelor victimei.
Corpul femeii se afla aşezat pe canapea, într-o poziţie din care să se vadă pe camera web, amplasată în apropiere. Imediat după crimă, se pare că tânărul şi-a contactat rudele din România, prin intermediul internetului, cărora le-a arătat cadavrul.
În ceea ce priveşte motivul crimei, nu se cunosc până în acest moment detalii oficiale. Poliţia locală a mai precizat că cei doi nu aveau antecedente de violenţă domestică. În curând va avea loc autopsia tinerei de 20 ani pentru a se stabili, oficial, cauza morţii.
Nu se ştie nici motivul care l-a determinat pe agresor să-i arate tatălui său, pe internet, corpul prietenei. Poliţia a mai precizat că este posibil ca în minutele de după crima bărbatul să fi fost cuprins de remuşcări.
Moartea violentă a româncei ridică la 17 numărul de femei asasinate de la începutul acestui an în Spania.
Imagini cu Dorel Marcu, românul care şi-a sugrumat prietena însărcinată în cinci luni şi apoi a filmat-o cu o cameră web pentru a-i arăta tatălui său crima