Un român a stropit cu alcool și i-a dat foc unui cetățean moldovean în Italia. Acesta din urmă a ajuns la spitalul din Terracina în stare gravă.
Un prieten a intervenit pentru a stinge flăcările, dar victima suferise arsuri pe 20% din suprafața corpului.
Cetățeanul moldovean, în vârstă de 40 de ani, a povestit medicilor că a fost atacat de unul sau doi români care l-au stropit cu alcool și i-au dat foc.
Carabinierii au reușit să îl rețină pe românul de 45 de ani, iar în prezent este acuzat de tentativă de omor.
Se pare că între cei doi a avut loc o ceartă iar românul, care avea în mână o sticlă cu alcool, l-a stropit pe cetățeanul moldovean și i-a dat foc, informează observator.tv.
Românul a fost depus în închisoarea Latina, la dispoziția autorităților judiciare.