Roma sub spectrul anarhiei militare. Împărații soldați. Criza politică a fost generată de limitele compromisului dintre Senat și Augustus în 27 î.Hr.
Perioada 275-282 a fost numită perioada anarhiei militare și a împăraților soldați, A fost o perioadă scurtă, dar au fost foarte mulți împărați și mulți uzurpatori.
Roma în criză politică. Anarhia militară
Roma cunoaște în secolul al III-lea o criză politică. Faimoasa Constitutio Antoniniana permisese tuturor cetățenilor din Imperiu (cu excepția celor supuși necondiționat prin deditio - deditici) să devină cetățeni. Evident, cetățenia fiind acordată unor oameni care nu înțelegeau sistemul roman, foarte mulți conducători ai unor triburi de la frontierele Imperiului, considerați „foederati” (apărători asociați ai Romei prin tratat) au intrat efectiv în armata romană și au avut o carieră fulminantă. Maximinus Trax, împăratul care a domnit între 235-238 este cel mai cunoscut exemplu.
Uzurpatori cunoscuți au fost și în Dacia, Regalianus, prin 260-261, considerat un nepot îndepărat al lui Decebal. Un alt uzurpator atestat în Dacia pe câteva monede, a fost Sponsianus, care ar fi domnit după 249 d.Hr., dec după domnia lui Filip Arabul, autoritatea sa fiind cel mult la nivelul Daciei.
Anarhia militară a venit deoarece s-au înmulțit atacurile quazilor, marcomanilor, carpilor, costobocilor, yazigilor și goților. Domniile lui Valerianus, Gallienus, Claudius II Gothicus fuseseră marcate de lupte grele la frontiere, iar Gallia a profitat și s-a proclamat autonomă sub Tetricus. La fel și Zenobia, regina din Palmyra, Siria romană, a devenit și ea regină independentă. Numai că, Aurelianus, un foarte capabil general, urcat pe tronul Romei a reușit să reducă la tăcere uzurpările. A fost însă asasinat în 275, înainte să proclame un succesor capabil și recunoscut.
Roma și puzderia de împărați de până în 282 d.Hr.
Roma a cunoscut din 275 și până în 282, la venirea pe tron a lui Diocletianus, domnia a nu mai puțin de 5 împărați: Florianus, Numerianus, Tacitus, Carinus și Probus. Așadar, au fost cinci împărați legitimi, foști generali, care au domnit sub un an fiecare dintre aceștia. Nu au avut succese deosebite pe plan extern, nu au reușit să stabilizeze Imperiul care devenise tot mai polarizat între Est și Vest, în Est, existând atacuri permanente ale dacilor liberi, sarmaților, goților. Împărații care îi învinseseră pe aceștia își luau cognomina (nume la superlativ, supranume să le zicem) precum Carpicus Maximus, Gothicus, Sarmaticus Maximus.
În 282 d.Hr. Diocletianus a venit pe tron cu gânduri mari. A decis să impună un set de reforme prin care spera să salveze unitatea Imperiului. El se va lansa și într-o campanie de forță de prigoană contra creștinilor, pe care-i considera drept principala cauză a alimentării revoltelor față de autoritatea centrală de la Roma.