Rolling Stones a inceput la "Sfarsitul Lumii"

In 1962, cu putin inainte de aparitia trupei Rolling Stones, Mick Jagger canta cate doua zile pe saptamana alaturi de o alta formatie, Blues Inc, insa repeta si alaturi de colegii sai, viitori Stones-i.

Repetitiile aveau loc in Wetherby Arms, in Chelsea, nu departe de jalnicul apartament inchiriat, pe care vor ajunge sa-l imparta Mick, Brian si Keith.

Apartamentul era situat la etajul intai al cladirii aflate la numarul 102 pe Edith Grove, la parterul careia locuiau patru prostituate din Liverpool. Nu intamplator, acea parte a cartierului Chelsea era supranumita „Sfarsitul Lumii”...

In vremea aceea, Mick Jagger isi continua studiile la London School of Economics (unde, peste cateva decenii, va fi ales presedinte de onoare), in timp ce Keith Richards si Ian Stewart (un muzician care a cantat la inceputuri alaturi de Rolling Stones) beneficiau de intelegerea si dragostea mamelor lor, care ii aprovizionau cu mancare si bani de buzunar, in timp ce Brian Jones se desparte de iubita sa Pat Andrews, cu care avea un copil.  

Fragmente din cartea „Blue, Black&White - Povestea Rolling Stones”, scrisa de Ioan Big si aparuta la Editura RAO.