Roibu va alege managerul privat de la Oltchim

Constantin Roibu va participa la procesul de selecţie a managementului privat pentru Oltchim. Şefii care urmează să fie aleşi de acesta ar putea câştiga şi 75.000 de euro pe lună.

Directorul general al Oltchim Râmnicu-Vâlcea, Constantin Roibu, aflat la conducerea combinatului din 1991, va participa, împreună cu o echipă formată din actuali directori din companie, la procesul de selecţie a managementului privat.

La conducerea combinatului va veni, de anul viitor, un director privat. S-ar pune, astfel, capăt domniei managerului în timpul căruia compania a ajuns să aibă datorii de 2,2 miliarde lei. Numai că, acesta va fi ales chiar de către cei care au adus la sapă de lemn combinatul. Directorul general al Oltchim Râmnicu- Vâlcea, Constantin Roibu, a declarat pentru mediafax.ro că va participa împreună cu o echipă formată din actuali directori din companie la procesul de selecţie a managementului privat.

Managerii privaţi care vor fi numiţi la companiile de stat ar putea câştiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor societăţi cu profit ridicat, dacă sunt îndeplinite criteriile de performanţă din contract.

Oltchim, înglodat în datorii

Peste 1.000 de salariaţi ai societăţii au fost trimişi în şomaj tehnic. Directorul Constantin Roibu se ţine de 20 de ani de scaun. Pe 31 august, Constantin Roibu a fost alungat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al combinatului chimic, ca urmare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor. De anul viitor, plecarea lui Roibu ar putea fi completă, locul său la şefia combinatului urmând a fi ocupat de un manager privat ales de către o firmă de recrutare recunoscută pe plan internaţional.

Datoriile acumulate de unitate se ridică la peste 2,2 miliarde de lei, din care aproximativ jumătate sunt datorii comerciale (către furnizori şi altele). Pe 31 decembrie 2010, combinatul vâlcean avea capitaluri proprii negative (-548,54 milioane lei), iar obligaţiile curente ale societăţii depăşeau activele circulante cu 785,5 milioane lei.

Ministerul Economiei îşi alege consultanţii

Autorităţile sunt hotărâte să aleagă, până în februarie 2012, cei mai buni manageri pentru companiile controlate de stat. Miza este uriaşă: cele mai mari companii de stat, deşi au avut anul trecut afaceri de aproape 10 miliarde euro, au avut pierderi de peste 0,5 miliarde euro.

Cel mai avansat este Ministerul Economiei, care este aproape să aleagă consultantul pentru procesul de recrutare. Cele trei companii ale căror oferte au fost acceptate sunt Asocierea George Butunoiu Group & Biriş Goran, Pedersen and Partners Consulting şi Agenţia de Servicii Professional. Câştigătorul va primi circa 0,6 milioane euro, fără TVA. CITIŢI ŞI:

  • Constantin Roibu mai are cel mult şase luni la Oltchim
  • Cum a distrus baronul Constantin Roibu combinatul Oltchim
  • Lumea strâmbă şi bănoasă a lui Roibu-împărat de la Oltchim
  • Oltchim trimite iar în şomaj 1.161 de salariaţi
  • Roibu şi-a pierdut jumătate de scaun la Oltchim
  • Combinatul Oltchim, în pragul falimentului