Hotarat lucru, discursul public nu reuseste sa gaseasca dreapta masura in chestiunile legate de credinta si de Biserica.
Schizofrenia care a cuprins mass-media dupa moartea Patriarhului Teoctist este doar o dovada in plus a ambivalentei cu care personajele publice se raporteaza la Biserica si nu face decat sa scoata in evidenta cat de gresit este pusa problema ori de cate ori dezbaterea publica intra pe taramul relatiei dintre sacru si profan.
Cine urmareste toate cele scrise si spuse post-mortem despre Patriarh nu intelege de ce, daca trecutul sau este atat de controversat, trebuie sa cheltuim bani publici - cum cere Senatul - pentru ridicarea unei catedrale pretinse a avea virtuti mantuitoare, doar pentru ca asa a dorit cel disparut.
In acest sens, rezerva exprimata de premier fata de comanda sentimentalo-pietista data de senatori este de bun-simt si de bun augur. Prin prisma ei intelegem mai bine caracterul politicianist al votului din Senat si putem medita asupra ipocriziei cu care oamenii politici abordeaza relatia cu Biserica.
Aflandu-se pe locul intai in „topul increderii” in institutii, aceasta din urma exercita o atractie irezistibila asupra vanatorilor de voturi. Va amintiti cand PSD, partid de stanga, impartea iconite cu numele partidului pe spate la manastirea Nicula? Ca sa nu mai vorbim de Sfanta Parascheva, ale carei moaste au devenit obiectiv de pelerinaj politic pentru orice lider care se respecta.
Nici unul dintre politicienii care se invart in jurul Bisericii in speranta ca-si vor lustrui imaginea in ochii electoratului cucernic nu pare sa-si dea seama ca simpla sa apropiere de Biserica este o pangarire atunci cand nu se face in spiritul credintei, adevarului si smereniei. A vazut vreodata cineva un om politic cu adevarat smerit? Cat despre adevarul politicienilor, mai bine nu vorbim.
Din pacate, nici Biserica si nici politica nu se dovedesc capabile sa iasa din acest concubinaj pagubos, caci nici capii BOR nu renunta cu usurinta la capacitatea de a influenta mersul politicii. Daca doreste cu adevarat sa fie independenta si puternica, atunci BOR ar trebui sa-si asume si riscul independentei economice.
Ca institutie bogata ce este, ar putea sa se autofinanteze si sa se autogospodareasca, amintindu-le mai-marilor sai, in majoritate calugari, de votul saraciei. Acelasi lucru ar trebui sa se intample in mod normal cu toate cultele, nu numai cu ortodocsii. Abia atunci ar putea sustine cultele religioase ca nimeni nu are dreptul sa se amestece in treburile lor si ca nu au de dat seama decat in fata lui Dumnezeu.
Pentru ca spectacolul public sa devina cu adevarat exasperant, iata ca si alegerea noului Patriarh declanseaza demersuri la fel de dezgustatoare ca si loviturile sub centura administrate in campaniile electorale ale partidelor politice. Cine o fi aceasta „Asociatie a crestinilor ortodocsi practicanti” de care nu a auzit nimeni pana acum si in numele careia se lipesc pe furis afise pe stalpi in scopul compromiterii candidaturii Mitropolitului Daniel? Nu va obositi sa cautati pe internet, nu veti gasi nimic.
Cine stie in ce laboratoare secrete a fost clocita aceasta organizatie fantoma, promotoare a Mitropolitilor Teofan si Anania, probabil fara stirea lor. In tot cazul, citind discursul primitiv pe care-l practica impotriva Mitropolitului Daniel, incepi sa ai, fara sa vrei, o oarecare simpatie fata de cel criticat, chiar daca discursul sau public a fost pe alocuri lemnos.
Iluzii sa nu ne facem insa, viitorul Patriarh nu va fi marele duhovnic al natiunii, de statura Parintelui Galeriu, a Parintelui Sofian sau a Parintelui Cleopa, si nici un traitor ca Rafail Noica. Astfel de oameni nu vor fi niciodata interesati de o ascensiune ierarhica si de demnitati publice. Adevarul profund al credintei nu se poate citi in paginile ziarelor si nici descoperi in talk-show-uri.
El se afla in Biserica, in apropierea adevaratilor duhovnici si a preotilor care nu vor sa fie altceva decat slujitori ai lui Dumnezeu - in interiorul si in esenta Bisericii asadar, nu pe langa ea, acolo unde se duc campaniile electorale si de imagine, in spatiul consacrat circului politic, bisericesc sau laic. De la acest fapt ar trebui sa porneasca de altfel orice discutie despre Biserica. Lucrurile ar fi atunci limpezi. Periculos de limpezi.