Rodica Culcer - la Comisia de Etică

Directorul Ştirilor TVR are de dat explicaţii pentru prezenţa la o conferinţă unde ar fi avut poziţii partizane.

Organizaţia Active Watch - Agenţia de Monitorizare a Presei a cerut Comisiei de Etică şi Arbitraj (CEA) a TVR să analizeze participarea Rodicăi Clucer, director Departamentul Emisiuni Informative şi Sport, la conferinţa "Reforma instituţională a statului. Stat asistenţial, stat minimal, stat eficient?", organizată de Institutul de Studii Populare (ISP), apropiat de PDL.

Conferinţa, la care au participat preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi alţi lideri PDL, a fost transmisă integral de TVR 1.

Criticile Active Watch

"Considerăm că intervenţia în dezbatere a şefului ştirilor TVR, Rodica Culcer, este inacceptabilă. Discursul doamnei Culcer a fost impregnat de poziţii ideologice partizane direcţionate în sprijinul măsurilor guvernului Boc. (...) O astfel de luare de poziţie e incompatibilă cu funcţia deţinută de doamna Culcer, pentru că alterează grav independenţa şi imparţialitatea televiziunii publice", precizează agenţia.

"Astfel de opţiuni partizane nu îşi au locul în mass-media publice, mai ales în contextul în care TVR îşi declara eforturile de a recâştiga credibilitate şi a se des prinde de imaginea de instituţie obedienta faţă de «putere» (...) Rodica Culcer nu a folosit mass-media pentru a-şi exprima aceste opţiuni, ci un eveniment al unui partid politic, unde se aflau cei mai înalţi demnitari ai statului, chintesenţa a ceea ce numim public «puterea»", mai precizează agenţia.

Rodica Culcer: "Am mers pentru că am fost invitată"

Cei de la TVR au răspuns întrebării EVZ că "CEA va lua o decizie în urma sesizării făcute de ActiveWatch". Din Comisia de Etică şi Arbitraj fac parte Horia Gruşcă, Sorin Hobana, Gabriela Avram, Gabriela Ioana Mureşan, Bogdan Tomulică, Loara Ştefănescu şi Irina (Ochişor) Păcurariu.

La rândul ei, Rodica Culcer a declarat pentru Hotnews că n-a fost vorba de o întrunire a unui partid politic, ci "al unor ONG-uri", la care au participat Vasile Dâncu, care nu e membru PDL, sau profesorul Vlăsceanu, reprezentant al comunităţii academice. "Am mers pentru că am fost invitată. Dacă mă invita Institutul «Ovidiu Şincai» (apropiat de PSD - n.r.), mergeam şi acolo", a spus Culcer.