Rodica Culcer: "De cand seful de campanie al lui Bill Clinton i-a agatat pe perete sloganul din titlu, toata lumea revine periodic la aceasta formulare sintetica si percutanta."
Fortati de imprejurari o facem si noi. Cand isteria romano-italiana se va potoli, pentru ca se va dovedi ca ambele guverne sunt incapabile sa rezolve problemele mari, ne vom da seama ca ratarea tintei inflatiei a fost de fapt marea stire a sezonului. Si nu este o ratare oarecare, ci una destul de serioasa: 5,7% in loc de 3,9%, cat se prognozase in vara. Pe intelesul tuturor, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, ne-a anuntat de fapt ca totul se scumpeste si ca orice crestere de venit va fi inghitita de o crestere si mai mare a preturilor.
Mai mult, ar trebui inteles ceea ce de 17 ani nimeni nu vrea sa inteleaga, si anume ca o crestere salariala fara cresterea productivitatii are efecte economice dezastruoase. Noi traim insa de aproape doua decenii intr-o fictiune economico-politica, intretinuta de guvernanti iresponsabili si cinici, care nu-si vad decat de propriile interese - economice, desigur, dupa cum o atesta cresterea exponentiala a prosperitatii lor materiale - si de manevre electorale, printre care la loc de cinste se numara aruncarea in aer a echilibrelor economice odata la 3-4 ani. Asa s-a intamplat si anul acesta.
Sa facem un minim efort de memorie si sa ne amintim de discursurile triumfaliste ale premierului si ministrului sau de finante in luna august, cand eram asigurati ca performantele mirobolante ale economiei fac posibila o crestere a pensiilor pe care toti economistii seriosi au catalogat-o drept nerealista. S-ar fi putut avansa desigur atunci solutia unor ajutoare pentru pensionarii nevoiasi, care vor beneficia cel mai putin de pe urma majorarii punctului de pensie, lasandu-i de-o parte pe cei cu pensii mari.
In dementa politica a acelor saptamani, cand conta doar refacerea popularitatii pierdute a guvernului dupa referendumul din mai, premierul si sfatuitorii sai au aruncat la cos orice solutie rationala. A urmat apoi campania pentru europarlamentare, cu laitmotivul generozitatii guvernului PNL-UDMR. Vazand atata larghete, sindicatele s-au infiintat sa ceara si ele un salariu minim de 550 lei. Intre timp, inflatia s-a instalat insidios, cum stie ea s-o faca, iar pensionarii care in vara se extaziau in fata binefacatorului Tariceanu risca sa ramana cu plasele goale si cu frigul in oase.
In doar cateva luni, guvernul Tariceanu 2 a transformat o poveste economica de succes intr-un esec. Nu este insa singurul sau esec: lupta anticoruptie a fost paralizata cea dintai, agricultura sacrificata de dragul lui Remes, invatamantul de dragul lui Adomnitei - viitor fin al lui Don Relu Fenechiu -, iar sanatatea de dragul lui Nicolaescu. Recentele evenimente din Italia au demonstrat, daca mai era nevoie, ca politicile de integrare a rromilor, daca au existat, au fost un esec si ca avem un ministru de externe inept.
Dar necorespunderea profesionala a domnului Cioroianu este deja o poveste veche. In plus, Comisia Europeana ne da peste degete in fiecare saptamana pentru ca-i ignoram reglementarile, iar procurorii DNA declara pentru Hotnews ca, in ultimii 4 ani, au fost deturnate sase milioane de euro din fondurile europene - din care mai mult de jumatate trece in contul anului 2007, adica in anul de glorie al guvernului Tariceanu 2.
Dintre toate neajunsurile activitatii guvernamentale insa niciunul nu va afecta puterea de cumparare si nivelul de trai al populatiei ca aceasta crestere a inflatiei care incununeaza iresponsabilitatea economica a celor care ne conduc. Inflatia nu aduce prosperitate decat eventual pentru smecheri si mafioti, cum s-a vazut in tranzitie. Pentru restul populatiei ea inseamna saracie. Asa ca, pana la alegeri, nu ne ramane decat sa ne amintim zilnic sloganul de campanie al lui Bill Clinton: it’s the economy...