Rodica Culcer: "Suntem nevoiţi să vorbim din nou despre votul uninominal".
Şi aceasta nu numai pentru că a revenit pe agenda publică în urma ultimatumului formulat de preşedintele Băsescu, ci pentru că, fiind în permanenţă amânat şi sabotat de politicieni, a ajuns să dobândească în conştiinţa publică, vorba poetului, „măreţie de simbol“.
Românii au perceput corect capacitatea votului uninominal de a responsabiliza candidatul în faţa alegătorilor şi de a asigura acea accountability care contează atât de mult în universul politic anglo-saxon. Î
ntr-adevăr, votul uninominal forţează omul politic să dea socoteală în faţa celor care l-au trimis în parlament, iar acest lucru este o noutate cutremurătoare pentru politicienii români. Într-o ţară în care responsabilitatea este fragmentată şi diluată până la nesfârşit, în care, de la un anumit nivel ierarhic în sus, nu se mai poate stabili nicio culpă, perspectiva unei relaţii directe cu alegătorii dă fiori celor care se agaţă de politică pentru a-şi menţine nivelul de trai şi care nu au avut până în prezent nicio consideraţie faţă de electorat.
Nici măcar scăderile drastice de popularitate consemnate de sondajele de opinie nu i-au trezit la realitate. Iată însă că iminenţa votului uninominal le tulbură în sfârşit somnul. S-a vorbit desigur mult - şi se vorbeşte în continuare pe forumuri - de tranzacţiile comerciale pe care conducerile partidelor politice le încheie cu prilejul întocmirii listelor de candidaţi. Toată lumea ştie, informal, cam cât ar costa un loc eligibil.
Ceea ce nu s-a măsurat decât indirect până acum este însă exasperarea electoratului. Confruntat cu scandaluri de corupţie la nivel înalt şi cu perpetuarea corupţiei la nivel mic fără ca justiţia să fi ajuns să sancţioneze vreunul dintre fenomene, cetăţeanul începe să se revolte. Integrarea în Europa nu a adus niciun beneficiu din acest punct de vedere: miniştrii nu au devenit mai eficienţi (a se vedea situaţia din agricultură), iar lupta împotriva corupţiei, în loc să se intensifice, s-a blocat.
Ordonanţa de urgenţă care a paralizat pe termen nedefinit anchetele penale în dosarele miniştrilor va avea, probabil, darul să-i exaspereze şi pe birocraţii lenţi şi ezitanţi de la Bruxelles. Sub presiunea parlamentarilor din statele membre UE ne-am putea trezi, prin grija executivului, cu activarea clauzei de salvgardare.
Pe de altă parte, contestarea ordonanţei în cauză de însuşi CSM pe motive de neconstituţionalitate demonstrează că relaţiile actualului executiv cu statul de drept încep să se deterioreze. Confruntat zilnic cu starea de fapt şi cu scandalurile de corupţie relatate pe micul ecran, cetăţeanul a început să se revolte sănătos şi profund. Momentul revoltei este însă aproape sinonim cu cel în care-şi dă seama de neputinţa lui în faţa uriaşului mecanism politicoadministrativ care blochează orice responsabilizare şi, până la urmă, orice act real de justiţie.
Pe fondul acestei neputinţe şi a neîncrederii deja consolidate în politicieni, preşedintele Băsescu îi propune votul uninominal ca soluţie de primenire a clasei politice. Că preşedintele a respins votul uninominal în trecut nu-l mai interesează astăzi pe alegător, cum nu-l interesează nici eventualele motive ascunse sau considerente electorale care l-ar putea motiva pe şeful statului. Pe cetăţean îl interesează în acest moment schimbarea, ieşirea din impas, iar votul uninominal este singura ofertă în acest sens.
Ignorarea acestei stări de spirit s-ar putea dovedi sinucigaşă pentru partidele politice, ca şi încercarea de păcălire a alegătorilor prin introducerea unui sistem mixt, care permite şi votul pe liste alături de cel nominal. Astfel încât, dacă preşedintele doreşte cu adevărat să dea o lovitură sistemului ticăloşit ar trebui să meargă până la capăt şi să susţină un vot uninominal pur. Votul nominal a căpătat o miză mult prea mare pentru populaţie pentru a mai face obiectul unui compromis.