Rocketman, cel mai grozav model Mini

Mini, producătorul auto britanic deţinut de BMW, va prezenta, cu ocazia Olimpiadei de la Londra, conceptul Rocketman, un fel de mini Mini

Mini Rocketman, cel mai simpatic autoturism realizat de producătorul britanic după intrarea în grupul BMW, va fi prezentat publicului cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra.

Noul Rocketman - primul fusese prezentat la Salonul auto de la Geneva de anul trecut - este tot un concept şi tot unul care are, din păcate, destul de puţine şanse de a deveni model de serie.

De vină sunt, susţine BMW, costurile prea mari pe care le presupune dezvoltarea unei maşini pentru comercializare. Şi numărul insuficient de unităţi care ar putea fi apoi vândute.

Este indubitabil însă că maşinuţa de 3,2 metri lungime (ceva mai lungă decât Mini-ul original, apărut în 1959), pe care producătorul britanic o "relansează" cu câteva retuşuri de design, are argumente solide pentru a se face plăcută.

Micul Mini Rocketman propune o arhitectură a habitaclului asemănătoare celei oferite de Toyota IQ - cu 3+1 locuri şi un scaun al pasagerului din faţă care poate culisa înainte pentru a elibera spaţiul necesar omului aşezat în spate, pe banchetă.