Evenimentul se va desfăşura numai cu grupuri muzicale de orientare neonazistă şi va avea loc la Verona pe 23 decembrie.
Nimic ciudat, s-ar zice, doar dacă s-ar privi mai bine afişul. Fiindcă albul care se celebrează, după cât se pare, nu va fi acela al zăpezii care cade liniştit în timp ce stai la gura sobei, ci al purităţii rasei ariene.Şi dacă ar mai exista vreun dubiu asupra conţinutului iniţiativei, semnătura organizatorilor e pusă la vedere pentru a spulbera orice dubiu. Este vorba de fapt despre Veneto Fronte Skinhead, grupul din ochiul ciclonului după blitzul împotriva Save the children şi al altor asociaţii, care au făcut preludiul miercuri, imortalizat de un voluntar prezent la reuniune.
Pe scenă, pentru a ura un Crăciun arian tuturor spectatorilor, vor urca o serie de trupe foarte clar legate de galaxia muzicală skinhead din Italia şi mai ales din Nord-Est.Vor fi şi ultraşii Hellas Verona, suporteri bine organizaţi, de sorginte neonazistă, Sumbu brothers şi 1903, îndrăgostiţi de echipa galben-albastră, sau Nativi, de orientare mai mult politică şi violentă. De-a lungul timpului sponsorii principali au fost, cu excepţia celor oculţi, organizatorii de evenimente muzicale, asociaţii culturale şi gestionari de localuri.
Confirmarea, deci, a unui activism renăscut din partea uneia din primele asociaţii neonaziste şi suprematiste a Italiei, împinsă probabil de o abordare mai agresivă a climatului social propice grupurilor rasiste şi populiste. În această optică, difuzarea virală a al clipului video cu blitzul de la Como, reţinerile decretate de poliţie şi verosimile ulterioare măsuri pe care forţele de ordine le vor adopta (Guvernul va răspunde la întrebările parlamentarilor despre aceste evenimente), reprezintă acea publicitate de care neonaziştii din Veneto se aflau într-o disperată căutare pentru a începe să intre în atenţia publică în forţă, notează presa italiană.