Rock si moda la New York

Starurile rock au deschis in forta celebra Saptamana a Modei din metropola americana.

Carlos Santana, Aerosmith, Jennifer Lopez, Fergie, Avril Lavigne si alte staruri ale muzicii au participat joi seara la concertul „Fashion Rocks”, care a deschis Saptamana Modei de la New York, unde 200 de designeri, printre care Oscar de la Renta, Vera Wang si Calvin Klein, isi vor prezenta cele mai noi colectii, informeaza AP.

„Relatia” dintre moda si muzica e una mai veche - Pattie Boyd, un model celebru in anii ‘60, povesteste in autobiografia sa, recent lansata, ca cei doi soti ai ei, George Harrison (Beatles) si Eric Clapton, au avut-o drept muza cand au compus piesele „Something,”, respectiv „Layla” si „Wonderful Tonight” - astfel ca artisti celebri au acceptat invitatia de a participa la cea de-a patra editie a „Fashion Rocks”.

Pe scena au evoluat Carlos Santana alaturi de Alicia Keys, Fergie de la Black Eyed Peas in duet cu Ludacris si Mary J. Blige impreuna cu Usher. Veteranii de la Aerosmith au demonstrat inca o data ca rockul nu are varsta, in timp ce Jennifer Lopez, incalzita, a renuntat, la trenchcoatul cu care a urcat pe scena, gest care a „infierbantat” audienta.

Printre cei aflati la concert s-au numarat Carmen Electra, Sophia Bush, Teri Hatcher, 50 Cent, Jessica Alba, Tyra Banks si Anna Wintour, redactorul-sef al revistei „Vogue”, care a avut parte de un mic incident.

De pe scena, pe podium

Mai multi demonstranti costumati in „politisti ai modei”, care protestau fata de folosirea blanurilor naturale, i-au dat Annei Wintour un bilet pe care scria „infractoare a modei”.

Pe langa numele mari care participa la Saptamana Modei de la  New York, cantareata Gwen Stefani si-a prezentat si ea cea de-a doua colectie, intitulata „L.A.M.B”, despre care criticii spun ca este una foarte buna, chiar daca in hainele create de artista se recunosc influente de la Vivienne Westwood si Jean Paul Gaultier.