Inventatorii americani au prezentat un robot care poate culege căpșune, o veste cât se poate de proastă pentru românii care lucrează în acest domeniu, în occident. Robotul este capabil să recolteze de pe șase rânduri odată.
Oamenii de știință din SUA au prezentat lumii un robot care poate culege căpșune. Dispozitivul autonom este dotat cu camere de rezoluție înaltă și cu un computer care depistează fructele printre frunze și stabilește dacă acestea s-au copt, transmite Publika Tv. Robotul culege căpșunile cu ajutorul a 16 clești din plastic moale și dotați cu senzori care îi permite să nu strivească fructele atunci când le culege. Dispozitivul, care funcționează cu un motor diesel, poate culege căpșuni de pe șase rânduri concomitent, este foarte rapid și economic.
În prezent este testat la o fermă din statul Virginia de Vest, iar dacă totul va decurge conform planului, acesta va fi produs în masă. În 2016, guvernul american a oferit un grant de un milion de dolari pentru construirea acestui robot.