Cercetatorii de la Berkeley Artificial Intelligence Research Lab (BAIR) au descoperit că au de a face cu mașini care comunică între ele, fără a fi nevoie de intervenţia umană.
Un nou limbaj între roboţi care a speriat lumea ştiinţei
Ei au început să vorbească unul cu altul într-o limbă necunoscută, iar oamenii de ştiinţă nu sunt capabili să înțeleagă. Este vorba despre oamenii de știință și inginerii de la BAIR, care s-au găsit într-o situație uimitoare și tulburătoare. Roboții construiţi chiar de ei au demonstrat potențialul lor prin dezvoltarea unei limbi, fără a fi nevoie de intervenţia umană.
Acesta este şi motivul pentru care compania a decis să oprească procesul unui program al cărui scop este de a face mașinile cât de inteligent posibil: roboți care sunt capabili să învețe, să comunice, să interacționeze unii cu alții și cu oamenii. Aparent, chiar și pentru a deveni independenţi de creatorii lor. Aceste chatbot, au fost lăsate libere pentru a conversa într-o încercare de a consolida abilitățile lor de comunicare. Treptat, ei au abandonat regulile - de gramatica şi sintaxa - prin schimbarea limbii engleze cu ceva creat de maşini.
Conversația între doi roboți, Bob și Alice, de neînțeles pentru cercetători:
Bob: i can i i everything else . . . . . . . . . . . . . . Alice: balls have zero to me to me to me to me to me to me to me to me to Bob: you i everything else . . . . . . . . . . . . . . Alice: balls have a ball to me to me to me to me to me to me to me Bob: i i can i i i everything else . . . . . . . . . . . . . . Alice: balls have a ball to me to me to me to me to me to me to me Bob: i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Alice: balls have zero to me to me to me to me to me to me to me to me to Bob: you i i i i i everything else . . . . . . . . . . . . . . Alice: balls have 0 to me to me to me to me to me to me to me to me to Bob: you i i i everything else . . . . . . . . . . . . . . Alice: balls have zero to me to me to me to me to me to me to me to me to
Cercetătorii au oprit mașinile pentru că au intrat în panică. Bot si Alice fac parte dintr-un program creat pentru BAIR al cărui scop este de a dezvolta un software capabil să negocieze cu alți roboți sau cu oameni „pentru a ajunge la o decizie sau un scop comun“, a explicat compania. Un robot care vorbește despre ceva, şi nimeni nu înțelege devine o problemă majoră de care deocamdată se tem până şi creatorii lor, titrează Corrieretecnologia