Dezbaterile în plenul Camerei vor putea fi oprite dacă deputaţii vorbesc prea mult de la tribună.
Sub atenta supraveghere a Robertei Anastase, parlamentarii puterii au mai făcut ieri un pas pentru întărirea majorităţii la Camera Deputaţilor. Ca să nu mai fie deranjaţi de nenumăratele intervenţii de la tribună ale deputaţilor opoziţiei, parlamentarii PDL, cei ai UDMR şi independenţii au adoptat ieri o modificare a Regulamentului Camerei prin care preşedintele forului legislativ poate sista dezbaterile când lucrările sunt "obstrucţionate".
Prin noile atribuţii ale Robertei Anastase, puterea va împiedica opoziţia să tergiverseze adoptarea unor legi aflate în dezbatere cum s-a întâmplat cu legea pensiilor.
În ultimele luni, parlamentarii opoziţei au cerut în repetate rânduri să ia cuvântul "pe procedură", uneori ajungându-se chiar la blocarea şedinţelor. Acesta a fost, de altfel, şi argumentul sub care puterea a făcut o astfel de propunere, susţinută ieri chiar şi de Roberta Anastase în Comisia de Regulament. "E firesc ca opoziţia să aibă anumite instrumente, dar există şi situaţii în care trebuie să eliberăm parlamentul ca dezbaterile să aibă loc", a spus Anastase.
Deputat PNL: "Devine grotesc!"
Pe de altă parte, deputaţii opoziţiei acuză că la Camera Deputaţilor va fi instaurată dictatura. "Când un deputat al opoziţiei va cere dreptul la cuvânt, Anastase poate spune: Gata! Obstrucţionaţi! Sistăm dezbaterile! Devine grotesc. Opoziţia nu mai poate dezbate în plenul Camerei, iar decizia reprezintă graba de a face din parlament un for în care să lucreze dictatura majorităţii", a criticat liberalul Ciprian Dobre, membru în Comisia de Regulament, hotărârea colegilor de la putere.
Votul prin ridicare de mână a fost eliminat
În aceeaşi şedinţă a Comisiei, deputaţii majorităţii şi-au mai luat de-o grijă: au eliminat votul prin ridicare de mână. Deşi propunerea a aparţinut liberalilor, parlamentarii puterii au avut tot interesul de a o accepta încercând să îngroape scandalul votului la legea pensiilor din septembrie, când Anastase a numărat în sală 170 de "mâini ridicate" în loc de 80.
"Se votează prin apel nominal sau cu cartelă, ca să nu mai fie acele discuţii la votare", a explicat pre şedintele Comisiei, democrat-liberalul Iustin Cionca-Arghir.