Regizorul român a postat astăzi, pe blogul personal, un teaser al următorului său film, "De ce eu?", al cărui subiect este inspirat din cazul procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la vârsta de 29 de ani.
Potrivit clipului de promovare, pelicula va prezenta o poveste în care serviciile de informații ale României joacă un rol major, iar la un moment apare și Robert Turcescu.
Regizorul Tudor iurgiu a explicat, pentru hotnews.ro, care este legătura dintre jurnalistul care a recunoscut recent că a fost ofițer sub acoperire și filmul său. Astfel, Turcescu își joacă propriul rol de jurnalist, dar "rolul este foarte mic - moderează un talk-show", dezbaterea TV fiind una "imaginară" deoarece jurnalistul nu realiza talk-show-uri la momentul respectiv.
În aprilie, Robert Turcescu scria pe pagina sa de Facebook, potrivit reportervirtual.ro, despre un film care ar avea să-i creeze probleme premierului Victor Ponta, despre acesta spunându-se că ar fi fost ultimul om care l-a văzut pe procurorul Panait înainte să se sinucidă. Postarea respectivă nu mai apare acum pe rețeaua de socializare, unde a rămas doar un comentariu ulterior: "Despre asta vorbim!", însoţit de un link.
Regizorul Tudor Giurgiu a mai declarat că nu a fost stabilită încă data de lansare a filmului "De ce eu?", dar că va fi trimis spre selecţie la Festivalul de film de la Berlin din luna februarie 2015.