Realizatorul emisiunii "Sub semnul întrebării", de la B1 TV, a făcut un apel către membrii CNA să se sezize cu privire la imaginile indecente şi jignitoare cu Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu, difuzate de televiziuni în ultima vreme.
În ultimele săptămâni, tânăra a apărut în ipostaze intime la mai multe posturi de televiziuni, locuinţa ei fiind filmată cu camera ascunsă, pentru a surprinde mizeria în care aceasta trăieşte.
Punctul culminant a avut loc aseară, când a apărut în presă o înregistrare în care Ioana Tufaru recunoaşte că se prostituează pe bani, dar şi un fragment din jurnalul ei, de unde reseie că îi dorea moartea tatălui ei, actorul Dan Tufaru.
"În toate televiziunile are loc un lucru abject. Sunt scene absolut groteşti. Filmări cu camera ascunsă, se exploatează mizeria, condiţia umană infirmă. Nu am văzut un poltician să se revolte, CNA să se revolte, o asociaţie pentru drepturile omului să se revolte. Popescu doarme în izmene. Este înfiorător. Cei de la CNA au ajuns să se creadă Dumnezeu pe pământ, analizează numai chestiuni politice", a declarat revoltat Robert Turcescu. Jurnalistul i-a criticat şi pe realizatorii TV care au invitat-o în platourile lor pe Ioana Tufaru şi apoi au comentat ore întregi pe acest subiect, principalul vizat fiind Cătălin Măruţă. În replică, vicepreşedintele CNA, Ioan Onisei, a declarat, într-o intervenţie telefonică, că CNA nu a luat acest subiect în discuţie întrucât agenda a fost foarte ocupată în ultimele două săptămâni. CITIŢI ŞI:
- BĂTAIE DE JOC. Ioana Tufaru a fost dezbrăcată la televizor, după ce a slăbit 120 de kilograme
- FĂRĂ LIMITE. Cine şi-a bătut joc de Ioana Tufaru, o femeie care a slăbit 120 de kilograme!
- AUDIENŢE ÎN MORCILĂ. Cine-o apără pe Ioana Tufaru, femeia care a slăbit 120 de kg, de bătaia de joc a lui Capatos