Robert Negoiță(PSD)și-a lansat oficial candidatura la Primăria Sector 3 București, joi, 28 martie, cu piciorul în ghips, Evenimentul a avut loc la Hala Laminor, în prezența liderilor coaliției PNL-PSD, Nicolae Ciucă, respectiv Marcel Ciolacu. ERecent, actualul edil din Sectorul 3, candidat pentru un nou mandat, l-a reclamat la Parchetul General pe Nicușor Dan, deoarece i-ar „bloca” proiectele locale.
Robert Negoiță, candidatul alianței PSD-PNL la Primăria Sector 3 București. Marcel Ciolacu: „Nu l-am văzut să se plângă la TV că nu se poate”
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a spus că Robert Negoiță este unul dintre primarii care nu s- plâns „la TV că nu se poate”, făcând referire la Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, candidat la un nou mandat.
„Robert Negoiță își complică singur viața(n.r. râde). Alaltăieri s-a operat, azi ne-a strâns pe toți aici și și-a lansat candidatura, iar mâine este ziua lui de naștere. Primarul Robert Negoiță este unul dintre cei trei primari de sectoare care nu se plânge la TV și ce a realizat în acest sector se vede”, s-a exprimat Marcel Ciolacu, la lansarea candidaturii lui Robert Negoiță, la Primăria Sector 3 București.
Social-democraţii au validat, miercuri, 27 martie, în ședința Consiliului Politic, candidații pe care îi susțin pentru primăriile de sector. PSD propune un consilier la sectorul 5 drept contacandidat pentru fiul lui Cristian Popescu Piedone și pe actualul prefect al Capitalei, Rareș Hopincă, la Primăria Sectorului 2. Alianța PSD-PNL nu a finalizat validarea candidaturilor la nivel local în județele „cu probleme”(Timiș, Călărași, Prahova).
Robert Negoiță a negociat un nou mandat la Primăria Sector 3 București încă de la începutul anului 2024
Inițial, liderii Coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, și-au dorit ca PSD și PNL să meargă împreună în orașele mari care sunt conduse în prezent de primari USR, însă înțelegerea a picat din cauza liderilor din teritoriu.
Robert Negoiță menționa, încă din luna ianuarie ac, că va reveni în PSD ș va candida pentru un nou mandat la Primăria Sector 3 București.
Am, deja, discuție făcută cu președintele partidului, care e și premierul României, și cu ceilalți colegi și am convenit, de comun acord, că voi candida la următoarele alegeri din partea PSD”, potrivit Kanal D.