Robert De Niro, deghizat în om al străzii la un adăpost social

Pentru a intra cât mai bine în pielea personajului din noul său film, "Being Flynn", marele actor şi-a petrecut o zi într-un adăpost destinat oamenilor străzii din Boston, informează WENN, preluat de Agerpres.

Murdar şi îmbrăcat în zdrenţe, De Niro nu a avut probleme de integrare printre ceilalţi oameni fără adăpost. Actorul a trecut neobservat printre ceilalţi oameni ai străzii şi printre angajaţii adăpostului social, ascultând chiar şi o conversaţie despre actorul Robert De Niro, între angajaţii care nu au bănuit nimic. "A petrecut o zi la adăpostul pentru oamenii străzii Pine Street Inn, locul unde Nick Flynn, cel care a scris memoriile după care se face filmul, a lucrat o perioadă de timp. Şi-a tras o şapcă pe cap şi s-a prefăcut că este răcit, aşa că şi-a acoperit şi faţa. A fost şi un moment interesant în care cineva care lucra la adăpost a spus: «Oh, poate Bob De Niro va interpreta rolul meu». Acel angajat a auzit că facem un film despre acest adăpost şi nu şi-a dat seama că Bob De Niro se afla la doi paşi de el", a povestit regizorul Paul Weitz. "Lui Robert îi place să interpreteze rolul unor personaje reale aşa că încerca să intre în contact cu realităţile acelui adăpost. El i-a urmărit pe oamenii din adăpost, cum vorbeau, cum gesticulau, stările lor sufleteşti", a adăugat Weitz. De Niro şi-a petrecut o zi şi în districtul financiar din New York, pentru a înţelege mai bine cum este să fii unul dintre acei oameni "invizibili" ai străzii în metropola americană. În trecut, De Niro a mai încercat diverse meserii care să-l ajute în pregătirile pentru roluri. Legitimația lui de taximetrist, care demonstrează cum s-a pregătit pentru rolul Travis Bickle din faimosul "Taxi Driver", circulă pe internet de ceva timp. <iframe width="633" height="480" src="http://www.youtube.com/embed/bqLyTdcMLhc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>