Roaming, preţul corect

Comisia pentru Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) a Parlamentului European a votat ieri în favoarea micşorării taxelor de roaming prin aprobarea unui acord politic la care s-a ajuns informal săptamâna trecuta între PE şi reprezentanţii Consiliului.

Raportul numit "Roaming 2" elaborat de catre europarlamentarul liberal Adina Valean extinde reglementarea pentru voice roaming şi include serviciile de roaming pentru date şi SMS, adoptând şi măsuri privind transparenţa.

"Când te afli în străinatate în interiorul Uniunii Europene, nu ar trebui să plăteşti preţuri excesive pentru un apel telefonic. Când ai nevoie să accesezi internetul în străinatate, preţul nu ar trebui să fie de câteva ori mai mare decât în ţara de origine. Acestea sunt modalităţi prin care putem elimina barierele care încă mai există în UE", a declarat Adina Vălean.

UE stabileşte limitele maxime

Acest acord nu fixează preţurile la valori stabilite de către UE, dar impune limite sub care operatorii de telefonie mobilă pot concura prin oferirea de preţuri mai mici.

Limita pentru apelurile vocale va coborî în fiecare an pâna în 2011, începând de la 0,43 € pe minut (excluzând TVA) pentru apelurile efectuate şi un maxim de 0,19 € pe minut (excluzând TVA) pentru apelurile primite în roaming începând cu 1 iulie anul curent. Operatorii vor trebui să-şi taxeze clienţii pe secundă, dar pot aplica o perioadă iniţială minimă de taxare de 30 de secunde, pentru a-şi acoperi costurile de iniţiere a apelului.

Serviciile roaming de SMS şi date vor fi de asemenea mai ieftine. Un mesaj text (SMS) ar trebui să coste maxim 0,11 € (excluzând TVA) începând cu 1 iulie 2009. Datorită unei reduceri în taxele pe care operatorii le aplică unul altuia la nivel total pentru serviciile de date roaming, preţurile trimiterii de email-uri sau poze, ori navigarea web de pe telefoanele mobile sau laptop-uri în roaming ar trebui să scada de asemenea.