Rivalitatea Dej-Pătrășcanu - origini, evoluție, deznodământ. Cei doi lideri politici au avut trasee și viziuni diferite. I-a unit însă, idealul comunist.
Rivalitatea este o noțiune curentă în istoria comunismului unde în teorie toți trebuiau să fie egali și uniți într-un țel comun Gheorghe Gheorghiu, devenit Gheorghiu-Dej și Lucrețiu Pătrășcanu sunt două figuri emblematice ale comunismului românesc.
Rivalitatea - origini
Rivalitatea lor trebuie văzută în origini. Sunt aproape de aceeași vârstă, dar au parcursuri diferite. Pătrășcanu este fiul de militant socialist, bogat, mama sa are relații la Curtea Regală. Gheorghiu Dej are origine modestă. Prin căsătorie ajunge chiar mic burghez pentru că soția lui era fiica unui antreprenor în domeniul furnizării de sifon. Chiar aceasta are și o casă de zestre, ceea ce nu era un lucru simplu în acei ani. Studiile celor doi sunt diferite. Deși marginalizat, DD Pătrășcanu și soția sa, Lucreția asigură fiului său studii inclusiv doctoratul la Leipzig. Lucrețiu e supărat pentru că tatăl său suferise din cauza filogermanismului său și ține să se răzbune pe societatea de atunci. De aceea studiază la Leipzig și e preocupat de problema socială.
La Dej, e mai simplu, devine electrician la CFR, este agitator la Grivița, cu 4 clase primare și 3 de liceu ( din 7, atunci, gimnaziul și liceul, în total 7 ani erau asimilate liceului, ciclu inferior, superior), este un intelectual pentru comuniștii ilegaliști. Evident, este cu mult sub Maurer sau Bodnăraș, ori Ana Pauker care începuse studii la Medicină. Așadar, Dej a fost un complexat. Au mai fost la mijloc și 11 ani de detenție începând din 1933, după Grivița.
Rivalitatea - Actul de la 23 august 1944
Rivalitatea celor doi este de statut. Pătrășcanu a fost cel mult arestat la domiciliu, la Poiana Țapului, dar avea relații. Antonescu, legionarii, Palatul l-au lăsat în pace. El era un excelent om de acțiune. Procura acte false, intermedia contacte, avea relații. Dej îi datora aproape totul lui Pătrășcanu. Adică, Pătrășcanu apare în scenă, pe locurile din față când trebuie schimbată conducerea ilegaliștilor. Foriș era omul lui Antonescu, era în libertate, Dej era apreciat de comuniștii din închisori. Bodnăraș. Maurer și Pătrășcanu decid că e bine să fie schimbat Foriș în aprilie 1944. Deja Aliații deciseseră soarta României: intra pe mâna sovieticilor, fapt devenit o certitudine în mai 1944.
Dej devine lider de partid. Pătrășcanu ajunge la tratative după ce Barbu A Știrbey precizase că nu era altă cale decât să fie un partid comunist nou înfiiințat. Partidul exista de 20 de ani în ilegalitate și de 23 în mod oficial. Așa că Pătrășcanu negociază. Dej ajunge așadar la mâna lui Maurer și Pătrășcanu. Maurer, Bodnăraș sunt mai versatili, Pătrășcanu e un idealist. Ei decid că Dej trebuia să evadeze la începutul lui august ca să fie liber când va fi momentul. Dej îl descoperise între timp pe mai tânărul Ceaușescu, cei doi fiind alături la Doftana, Caransebeș, Târgu Jiu.
Evadarea lui Dej nu îl aduce în frunte. Maurer execută actul de evadare cu sprijinul direct al lui Manone și Emil Bodnăraș, cu ajutorul preotului țărănist Ioan Marina din Băbeni, Dej se ascunde și la 23 august, nu este parte a marilor decizii. Așadar, începe să-i poarte pică lui Pătrășcanu. De vină e și Ana Pauker care îl urăște fiindcă tovarășii ei de la Moscova ratează preluarea puterii. Dej e abil în a întinde curse, așa cam ca Decebal. Știe că se poate baza pe Ana Pauker, pentru coabitarea cu Stalin. Totuși, primul guvern comunist are în frunte la 6 martie 1945 un boier autentic, Petru Groza, fost ministru interbelic în guvernul Averescu, fost vicepremier în guvernele Sănătescu și Rădescu,
Mazilirea și lichidarea. După Pătrășcanu, urmează „toarșa Ana”. Cum le plătetește Ghiță polițele?
Lucrețiu Pătrășcanu este în delegația de la armistițiu. Dej n-are pe cine trimite, Ana Pauker spumegă. Ea nu are nicio considerație pentru România, este româncă de origine evreiască, are educație rabinică, detestă România care a ținut-o prin închisori mai mult decât îl urăște pe Stalin care i-a ucis soțul. Vrea puterea și Pătrășcanu, român get-beget „i-a luat fața”. Ana Pauker este internaționalistă, Pătrășcanu este naționalist, este prieten cu legionarul Petre Țuțea.
Anul 1948 debutează cu mazilirea lui Pătrășcanu. Partidul devine PMR prin înglobarea social-democraților. Sunt la orizont naționalizarea și colectivizarea. Pătrășcanu are ideile sale, știa problema țărănească și sigur s-ar fi opus. Ana Pauker devine poate fără voia ei expresia celor două evenimente economice majore. Pătrășcanu e închis, bătut, anchetat până la moartea lui Stalin. I se cere să arate că era spion american sau englez la 23 august. Evident, e o inepție, niciodată dovedită. Pătrășcanu la 23 august a eliberat și reabilitat comuniștii din închisori. A vegheat la procesele politice, dar nu prea avea ce face. Ordinele veneau de la Moscova, via Ana Pauker.
Stalin îi cere lui Dej sacrificarea Anei Pauker la începutul anilor 50. Stalin ura internaționaliștii, evreii, Dej încearcă marea cu degetul, încearcă să-i atribuie eșecurile colectivizării care în anii 50 a fost la un pas să fie abandonată. Dacă Stalin nu murea în martie 1953, Ana Pauker cel mai probabil ar fi avut soarta lui Pătrășcanu. El a fost executat în 1954, ea mazilită și obligată să lucreze fără drept de semnătură la traduceri. Cancerul mamar, tratat prin Elveția a doborât-o la 3 iunie 1960.
Epilog
În 1968, Plenara CC al PCR, la 3 ani după moartea lui Dej în martie 1965, prin Vasile Patilineț și Ion Stănescu îl reabilitează pe Lucrețiu Pătrășcanu iar principalii „cerberi” ai lui Dej, Drăghici și Pantiușa Bodnarenko-Pintile sunt trași pe linie moartă. Ceaușescu vrea să preia aura lui Pătrășcanu dar era departe de acesta din toate punctele de vedere. La bătrânețe, va prelua metehnele maestrului său din închisoare, Georghiu Dej.
Sursa foto: Arhivă