Un caz inedit a avut loc într-un sanctuar budist din China. Conform filosofiei orientale, cei mai merituoşi dintre slujitorii templelor beneficiază de anumite privilegii, chiar şi după ce viaţa pământeană a acestora a luat sfârşit.
Într-un templu din regiunea din sud-estul Chinei, un călugăr budist de origine chineză a fost mumificat şi îmbrăcat într-un strat de aur pentru a servi drept inspiraţie pentru credincioşi. Această practică este rezervată numai celor mai sfinţi dintre călugări.
Fu Hou a decedat în anul 2012, la vârsta de 94 de ani. Acesta şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în tempul Chongfu, pe un deal din Quanzhou. Datorită devotării lui pentru religia budistă, ceilalţi călugări au decis să îl mumifice pe Fu Hou, scrie The Sun.
Imediat după moartea călugărului, trupul acestuia a fost conservat într-un recipient din lut, în poziţia şezut, spune stareţul templului. Când recipientul a fost deschis după 3 ani, corpul lui Fu Hou era intact, cu foarte puţine semne de deteriorare.
Astfel, corpul a fost spălat cu alcool şi învelit într-un strat de aur. Au existat şi tentative de jaf, de aceea trupul călugărului a fost paăstrat ulterior într-o cutie din sticlă, protejată cu un sistem anti-furt.
Conform credinţei budiste a celor din zona Quanzhou, se consideră că doar trupul unui călugăr virtuos poate rămâne intact după ce este mumificat. “Fu Hou a fost depus pe un munte din zonă, pentru ca oamenii să poată face pelerinaje până acolo”, a declarat Li Ren, stareţul templului.