Un bărbat din statul indian Orissa, sfătuit de un guru tantric, a sacrificat într-un ritual religios un copil de şapte ani, cu intenţia de a se vindeca de o boală psihică, informează luni EFE.
Acuzatul a adus minorul acasă, cu acceptul mamei sale, căreia i-a spus că "îl duce la cumpărături", a relatat ofiţerul poliţiei din zonă, Deepak Kumar. Cadavrul copilului a fost găsit la 4 kilometri de casa acuzatului. Poliţia a arestat trei persoane legate de această crima, între care şi gurul tantric.
Tantrismul, alături de alte curente ale tradiţiei hinduse, are o lungă tradiţie - în prezent eradicată - de sacrificii umane, deşi continuă să existe denunţuri de asasinate în rândul copiilor. În 2013, o mamă din statul Assam şi-a ars unul din copiii gemeni, în vârstă de cinci luni, cu intenţia de a-l salva pe celălalt, după ce a avut un vis în care i se arăta că vor muri amândoi, relatează Agerpres.
Potrivit datelor oficiale, în 2009 s-au înregistrat în India 186 cazuri de morţi violente, legate de "vrăjitorie", termen care înglobează acest tip de sacrificii umane.