Meteorologii au anunţat, marţi, că riscul producerii unor avalanșe în Munţii Făgăraş şi Bucegi este mare.
Riscul este de gradul patru pe o scară de la unu la cinci, din cauza încălzirii accentuate a vremii, care duce la topirea zăpezii, conform Mediafax.
"Din cauza temperaturilor ridicate înregistrate în zilele anterioare, zăpada s-a topit şi umezit în partea superioară a stratului. Pe numeroase pante înclinate stratul este mediu sau puţin stabilizat. Declanşarea avalanşelor este posibilă chiar şi la slabe supraîncărcări. Pe fondul temperaturilor ridicate din cursul zilei şi a insolaţiei, se vor semnala curgeri sau avalanşe spontane de topire de suprafaţă, care pot antrena şi stratul aflat dedesubt”, afirmă meteorologii.
Potrivit acestora, avertizarea este valabilă până miercuri seara la ora 20.00, perioadă în care vremea se va mai răci şi va mai ninge.