Rinat Ahmetov, patronul echipei Șahtior Donețk, a vorbit în revista clubului, Shaktar Magazine, despre sezonul recent încheiat, și le-a transmis un mesaj de încurajare fotbaliștilor, membrilor staff-ului tehnic, dar și fanilor.
Rinat Ahmetov, patronul celor de la Șahtior Donețk, a transmis un mesaj, prin intermediul revistei clubului, „Shaktar Magazine”, către toți componenții staf-ului „minerilor”, către antrenorul Mircea Lucescu, jucători, dar și către suporteri.
„Pentru prima dată în ultimii șase ani, Șahtior nu au câștigat titlul de campion. Pentru noi, locul doi este întotdeauna o pierdere. Cu toate acestea, spun un veritabil „Mulțumesc”, personal, lui Mircea Lucescu, jucătorilor, staffului tehnic, personalului medical, personalului clublui si fanilor, pentru că au oferit echipei sprijinul și mentalitatea de a câștiga, în acest sezonde a câștiga. A fost foarte greu să jucăm toate meciurile departe de casă, de stadionul Donbass Arena. În aceste condiții dificile, o performanță decentă în campionat și calificarea în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor sunt realizări demne de luat în seamă.
Vreau să mulțumesc special antrenorului lui Șahtior. În acest moment foarte dificil, Mircea Lucescu a rămas fidel clubui și a luat decizia de a lucra mai departe cu această echipă și în sezonul următor. Îi sunt profund recunoscător pentru pentru asta. Sunt sigur că numai împreună vom face față tuturor dificultăților. Obiectivele noastre rămân ambițioase și tindem cât mai sus”, a fost mesajul transmis de Rinat Ahmetov.