În perioada 18 decembrie 2014 – 29 decembrie 2014, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară au depistat 1.823 de unităţi, unităţi de depozitare a produselor de origine animală autorizate/înregistrate sanitar veterinar, pieţe agro-alimentare, unităţi de tip hipermarket, supermarket, unităţi de comercializare a produselor alimentare de origine animală, acţiuni de control în trafic, precum şi în unităţile de alimentaţie publică, a anunțat astăzi ANSVSA.
În urma controalelor au fost retrase de la comercializare 2.280 de kg de produse alimentare (de origine animală şi non-animală), şi 93.625 de ouă, care erau improprii pentru consumul uman.
Ca urmare a neregulilor descoperite în timpul controalelor, desfăşurate în acest interval, au fost aplicate 197 de sancţiuni contravenţionale, 152 avertismente în valoare de 305.634 de lei, precum şi 3 ordonanţe de suspendare a activităţii şi 4 ordonanţe de interzicere a activităţii, a anunțat ANSVSA.
Iată cele mai importante deficienţe identificate şi sancţionate:
- comercializarea de produse alimentare fără elemente de identificare, etichetate sau ambalate necorespunzător;
- deficienţe privind implementarea şi revizuirea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
- comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar;
- comercializarea produselor alimentare în spaţii neautorizate sanitar veterinar;
- manipularea necorespunzătoare a ustensilelor şi a veselei în blocul alimentar;
- depozite supraaglomerate, depozitare în condiţii de temperatură sau igienă necorespunzătoare;
- lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor;
- neasigurarea lanţului frigorific;
- comercializare de animale, în targ, fără a fi însoţite de documente sanitare veterinare şi
neidentificate;
- transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar;
- manipulare necorespunzătoare;
- personal fără echipament de protecţie;
- lipsă contract pentru neutralizare SNCU.
O parte dintre aceste acţiuni s-au realizat împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, atât la obiectivele mai sus-menţionate, dar şi în trafic, pentru depistarea transportatorilor care nu respectă normele legale privind transportul animalelor sau al produselor alimentare.