Daniel Funeriu a precizat în această seară, la emisiunea "Evenimentele zilei", că ministerul Educaţiei nu a cerut recorectarea lucrărilor notate cu 10.00 la examenul de bacalaureat 2011. "Ministerul Educaţiei nu a cerut aşa ceva. Este fals", a spus Funeriu, la B1TV.
Lămuririle vin în urma informaţiilor care au apărut în presă, potrivit cărora celor trei absolvenţi de liceu din Buzău, care au obţinut media 10.00 la examenul de bacalaureat 2011, le-au fost recorectate lucrările, la solicitarea oficialilor din Ministerul Educaţiei, notele obţinute fiind reconfirmate. Conform surselor citate de Mediafax, luni s-a cerut reevaluarea lucrărilor întocmite la bacalaureat de elevii care au primit 10.00 pe linie. Este vorba despre doi liceeni de la Colegiul Naţional "Bogdan Petriceicu Haşdeu", între care unul este fiul primarului din Buzău, Constantin Boşcodeală, şi despre o elevă de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu".
Mai multe persoane din Inspectoratul Şcolar Judeţean susţin că nu doar la Buzău ar fi fost solicitată de către Ministerul Educaţiei această recorectare a lucrărilor de 10.00, ci în toată ţara, mai arată agenţia de presă citată. CITIŢI ŞI:
- Rezultate bacalaureat 2011. "Profesorii au 60% din vină pentru rateul de la Bac"
- A luat 10 pe linie și vrea să plece din țară. Tu ce ai face în locul lui?
- Eleva de nota 10 la Bac vrea să devină ofiţer