O universitate privată din Iaşi şi-a propus să revoluţioneze, într-un stil pur românesc, sistemul de învăţământ, aflat, la rândul său, în plin proces de reformare. După situaţia fără precedent la un examen de bacalaureat din România, când rata de promovabilitate a scăzut la cote istorice, Universitatea Apollonia vine cu o nouă metodologie de admitere: va permite şi elevilor de clasa a XII-a care nu au luat examenul de bacalaureat să devină studenţi, cu condiţia ca până la sfârşitul celui de-al II-lea an de studii să aducă diploma de BAC.
"Nicio facultate din România şi din Europa nu admite candidaţi fără bacalaureat. Condiţia de admitere în învăţământul superior din România, dar şi din Europa, este promovarea bacalaureatului. Există ţări în UE unde, din cauza bacalaureatului diferenţiat, sunt acceptate la admitere documente echivalente bacalaureatului. Aşadar, nu există admitere la facultate fără bacalaureat", au declarat reprezentanţi ai ministerului Educaţiei.
Declaraţiile lui Cătălin Baba, secretarul de stat în ministerul Educaţiei, au fost făcute în baza Legii Educaţiei Naţionale care prevede la art. 151, aliniatul 1, că "la admiterea din ciclul I de studii universitare pot participa absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă".
Conducerea Universităţii Apollonia din Iaşi a schimbat metodologia de admitere astfel încât bugetul instituţiei să nu fie afectat de faptul că aproape jumătate din tinerii care urmau să fie studenţi nu au promovat examenul de bacalaureat. Astfel, potrivit noii metodologii de admitere a instituţiei, absolvenţii care nu au diplomă de bacalaureat vor prezenta la admitere adeverinţa de absolvire a doisprezece sau treisprezece clase, cu precizarea mediei de absolvire a liceului, urmând ca diploma de bacalaureat să fie depusă până la sfârşitul anului al doilea de studiu, relatează publicaţia electronică ziaruldeiasi.ro.
Pentru a justifica decizia luată de universitate, rectorul instituţiei, Vasile Burlui a declarat că "problema Bac-ului este o chestiune socială". "Nu cred că 60% dintre copiii noştri sunt lipsiţi de capacităţi intelectuale. Trebuie să le oferim şansa să intre în sistem şi să nu aşteptăm ca bolnavul să decedeze. La universităţile din afară este perfect normal ca un tânăr să fie admis la universitate şi să-şi aducă diploma de bacalaureat pe parcurs", a mai precizat acesta pentru ziaruldeiasi.ro. Burlui a recunoscut că înainte de a lua acestă decizie nu s-a consultat cu Ministerul Educaţiei, ci cu părinţi şi membri ai corpului profesoral din cadrul Universităţii pe care o reprezintă.
Ce te poate învăţa universitatea la care poţi intra fără bacalaureat
Cele trei specializări ale Universităţii Apollonia sunt: medicină dentară, tehnică dentară şi ştiinţe ale comunicării.
În ceea ce priveşte taxele de studiu pe an, în 2010-2011, au fost de 1.200 de euro la medicină dentară şi de 600 de euro la celelalte două specializări.
Apollonia, unde "binele naşte bine"
Pe site-ul instituţiei de învăţământ, "Apollonia" se descrie, într-un text cu "scăpări" gramaticale, drept o universitate "nouă în spirit şi cunoaştere, creată în mediul deschis, european, democratic de după anul 1989. Alte instituţii asemănătoare sunt atinse de anchiloza rutinei, sau sufocate de suficienţa unui trecut onorabil. Universitatea Apollonia este o instituţie flexibilă, capabilă să se acomodeze perpetuum noului. Principiile după care este organizată sunt inspirate de modele modeme şi conţin norme recunoscute ale managementului universitar european. Universitatea este cu adevărat ALMA MATER, iar prin conţinutul activităţii, ilustrează întru totul adagiul lui Seneca: Res severa verum gandium. Şi, pe deplin adevărat, un lucru serios este o adevărată bucurie".
"Nu neapărat ca ultim argument, dar în mod sigur unul de substanţă îl reprezintă misiunea asumată prin jurământul de credinţă al Universităţii: BONUM BONO NASCITUR. Binele naşte bine!"
Cei din cadrul Universităţii Apollonia nu au fost de acord nici cu împărţirea anului şcolar pe semestre. Astfel, atunci când vine vorba despre calendarul şcolar, instituţia "funcţionează după sistemul modular, nu după cel semestrial. Formal, respectăm sistemul semestrial".
Pe site-ul instituţiei, informaţia referitoare la schimbarea metodologiei care permite admiterea fără examenul de bacalaureat nu a fost încă publicată.
Elevii care nu au promovat sesiunea din vară a examenului de bacalaureat mai au o şansă la cea de-a doua sesiune, iar după afizarea rezultatelor, facultăţile vor organiza o nouă admitere. CITIŢI ŞI:
- Ultimele zile de înscrieri la facultăți. VEZI unde e cea mai mare concurență
- Rezultatele dezastruoase de la BAC zdruncină facultăţile şi le concediază profesorii
- "Reţeta" liceului care a ajuns de la 96% promovaţi la Bac la 0%
- Rezultate finale bacalaureat 2011. "În multe licee, şcoala a ajuns o pierdere de vreme"