Bacalaureat 2011. A câştigat în instanţă dreptul de a da examenul, deşi fusese prins copiind

Un tânăr care a absolvit Colegiul Naţional "Iancu de Hunedoara", din municipiul Hunedoara, a câştigat în instanţă dreptul de a se prezenta la sesiunea a doua a Bacalaureatului, după ce, în vară, a fost dat afară din sala de examen pentru că ar fi copiat la proba de matematică.

Deşi a copiat la prima sesiune a Bacalaureatului, absolventul de liceu Tudor Tătaru a contestat decizia Comisiei judeţene de bacalaureat şi a dat în judecată Inspectoratul Şcolar, la Tribunalul Hunedoara. Magistraţii i-au dat câştig de cauză, însă Inspectoratul a făcut recurs la Curtea de Apel Alba Iulia. Instanţa superioară a respins recursul, iar elevul se poate prezenta la examene în sesiunea a doua din acest an, fără să mai fie nevoit să aştepte până în 2012, cum păţesc ceilalţi colegi ai lui care au copiat. Inspectoratul, fără "drept de apel" în faţa elevului "Justiţia şi-a spus cuvântul, iar noi vom respecta ceea ce au decis magistraţii. Acest lucru nu înseamnă că am renunţat la căile următoare de atac", a declarat inspectorul şcolar general, Alexandru Lăutaru.

Inspectoratul Şcolar Hunedoara a solicitat revizuirea recursului, iar termenul fixat pentru judecată a fost stabilit pe 7 septembrie. Dacă instituţia de învăţământ va avea câştig de cauză, atunci notele obţinute de tânărul din Hunedoara la sesiunea din august-septembrie a Bacalaureatului vor fi anulate. Până atunci el se poate prezenta la proba de matematică şi la cea obligatorie a profilului.

Prins cu fiţuica, dar nu era fiţuica lui Potrivit celor spuse de inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru, elevul din Hunedoara a fost surprins de supraveghetori cu o fiţuică în timpul examenului. Elevul era aşezat într-o bancă de lângă geamul sălii de clasă, iar copiuţa se afla pe pervazul ferestrei, lângă mâna tânărului.

"Copiuţa era lângă mâna tânărului. Chiar dacă el spune că nu a folosit-o, metodologia examenului este foarte clară şi precizează că sunt interzise orice mijloace ajutătoare", a explicat Alexandru Lăutaru. CITIŢI ŞI:

  • BAC 2011: proba pentru corigenţi. Cei care nu ştiu nimic nu pot fi picaţi
  • BAC 2011, sesiunea de toamnă. Profesorii trişori riscă dosar penal
  • Bacalaureat 2011, sesiunea de toamnă. Ministrul Educaţiei: "Subiectele vor fi la fel de grele"
  • Bacalaureat 2011, a doua sesiune. Ultimul tren spre studenţie
  • Cinci motive pentru care poţi fi eliminat de la Bacalaureat
  • EVZ a montat camere de filmat la Bac şi în judeţul Suceava. Carcalete, pus la punct