Un absolvent de liceu care a susţinut azi proba scrisă la limba română în cadrul sesiunii de toamnă BAC 2011, la Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu" din Bucureşti, a fost eliminat din examen după ce a fost prins că încerca să se inspire dintr-o carte de comentarii. La nivelul ţării, 164 de candidaţi au fost daţi afară din examen pentru tentativă de fraudă.
Daniel Soare, 30 de ani, nu a rezistat şi a scos cartea de comentarii încă din prima oră, şi-a aşezat-o pe genunchi, dar a devenit suspect pentru că se tot uita în bancă. "După vreun sfert de oră, au năvălit în clasă membrii comisiei ca mascaţii, mi-au zis să scot tot ce am la mine şi m-au dat afară. M-au scos din clasă, mi-au anulat foaia de examen şi m-au dus într-o altă sală, unde am stat o jumătate de oră singur cuc. Asta pentru că nu aveam voie să ies mai devreme de o oră jumătate de la începerea examenului. Diseară mă văd la ştiri, ce să mai", spune Daniel. "Am mai dat în ultimii doi ani. Am zis că nu pierd nimic" Paradoxal, este de acord cu măsurile stricte de supraveghere şi consideră că subiectele au fost mai uşoare decât în prima sesiune. "Au fost foarte stricţi supraveghetorii, ne-au avertizat de la început că nu avem voie cu nimic, clasa era burduşită de camere. Foarte normal, dar am zis că nu am nimic de pierdut şi am scos cartea. Oricum, am dat mai încercat ultimii doi ani şi tot nu l-am luat. Subiectele au fost, totuşi, mai uşoare şi mai clare: nuvela, ştiai clar ce ai de făcut, prietenia la punctul doi şi la primul punct nici nu am mai apucat să mă uit, că m-au luat pe sus. Acum mă duc să-mi organizez cununia". A fost urmat după o jumătate de oră de un alt coleg, mai afectat însă decât el. "Ce vreţi voi să ştiţi, de fapt? M-au dat afarăă", a fost răspunsul băiatului. La Colegiul "Iuliu Maniu" din Capitală susţin azi proba scrisă la Limba şi literatura română peste 400 de absolvenţi de liceu. Bucureştiul şi Timişul au cei mai mulţi eliminaţi. 240 sunt în toată ţara Bucureştiul are cei mai mulţi candidaţi eliminaţi- 44. Urmează judeţul Timiş, cu optsprezece eliminaţi, judeţul Argeş - 17 candidaţi şi judeţul Bihor - 14 candidaţi. Şase candidaţi din judeţul Harghita au fost eliminaţi din examen: cinci au fost suprinşi cu fiţuici, iar al şaselea a intrat cu o genată în sala de examen. În judeţul Sălaj, patru candidaţi au fost eliminaţi, în Gorj trei candidaţi au fost scoşi din sală pentru că încercat să copieze, iar în judeţul Bistriţa-Năsăud şi în Buzău, câte un candidat. La nivelul întregii ţări, numărul celor eliminaţi se ridică la 240 de absolvenţi(0,44% din cei prezenţi), mai mulţi decât la prima sesiune a examentului din acest an, când au fost eliminaţi pentru tentative de fraudă 233 de candidaţi. Toate astea în condiţiile în care peste 600 de candidaţi au fost eliminaţi la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, din totalul celor 62.348 elevi înscrişi s-au prezentat la examen 54.099 de candidaţi (86,77%). Mâine, se va desfăşura proba scrisă la limba şi literatura maternă, miercuri, 31 august, proba obligatorie a profilului. Calendarul examenelor:
- 30 august - Limba şi literatura maternă (scris)
- 31 august - Proba obligatorie a profilului
- 2 septembrie - Proba la alegere (scris)
- 4 septembrie - Afişarea rezultatelor, depunerea contestaţiilor
- 5-6 septembrie - Rezolvarea contestaţiilor
- 7 septembrie - Afişarea rezultatelor finale
CITIŢI ŞI:
- Începe cea mai grea săptămână a Bacalaureatului din 2011
- Bacalaureat 2011, sesiunea de toamnă. VEZI subiectele la limba română