Un număr de aproximativ şaizeci de rezidenţi, care au participat la examenul de Rezidenţiat din acest an şi nu au prins un loc la repartiţie, au depus un memoriu prin care solicită suplimentarea de locuri.
"Cu toate că au avut punctaj de promovare, nu au prins un loc şi solicită suplimentarea locurilor. Este vorba în special despre absolvenţii din Centrul Universitar Bucureşti", a precizat Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
În cursul acestei dimineţi se aflau în faţa Ministerului Sănătăţii aproximativ 20 de rezidenţi care aşteptau să mai discute cu un oficial. O delegaţie a acestora a avut însă întâlniri în ultimele zile cu preşedintele Comisiei Naţionale pentru Rezidenţiat, prof. dr. Adrian Străinu Cercel.
"În prezent se analizează posibilităţile după ce se finalizează repartiţia la nivel naţional", a declarat pentru Agerpres prof. dr. Adrian Streinu Cercel.