Fotbaliști de bani gata: „rezervă" la Sportul, cu Chrysler la scară

Alin Raţiu, fundaş care nu este titular la formaţia din Regie, conduce o limuzină. Şi alţi jucători fără nume se plimbă cu maşini scumpe.

La formaţia de fotbal Sportul Studenţesc, vremurile în care jucătorii erau plătiţi cu paltoane, electronice (televizoare, telefoane mobile şi aparate video) şi parfumuri, iar ca bonus primeau borcane cu zacuscă, murături şi castraveţi de la Cibela au apus. În Regie activează acum jucători care conduc maşini de zeci de mii de euro, iar unii merg cu limuzine care ar avea loc şi în garajul vedetelor de la Barcelona. Cel mai spectaculos este cazul fundaşului central Alin Raţiu (28 de ani), revenit la Sportul după un stagiu la FC Timişoara (2007-2010). Stoperul conduce un automobil Chrysler care valorează cât o garsonieră în Sălăjan. Raţiu locuieşte în buricul Capitalei, lângă hotelul Mar riott, şi n-a avut niciodată probleme cu banii, deşi salariile la Sportul nu depăşesc 50.000 de euro pe an şi se plătesc când are chef patronul Vasile Şiman. "O duc bine. Mai multe nu spun, căci şi aşa am tot apărut prin ziare după acel meci cu Steaua (n.r. - 2-1 pentru "militari", în finalul sezonului trecut, când fundaşul a fost acuzat că l-a favorizat pe Maicon). La Sportul nu sunt încă titular fiindcă am venit din vacanţă cu două kilograme în plus", a recunoscut ieri Raţiu. Fotbalistul o duce bine datorită tatălui său, care conduce o fabrică de panificaţie. "În anii ’60 am ţinut cu Rapidul, apoi Dumitrache m-a făcut dinamovist", ne povestea, în 2006, Vasile Raţiu. "Câinele" Ţucudean şi stelistul Răduţ, oameni de duzină, regi în parcare George Ţucudean (20 de ani), atacantul formaţiei Dinamo Bucureşti, are la dispoziţie o gamă variată de maşini de lux. Cu toate că este ţinut "rezervă" de veteranul Ionel Dănciulescu, "Ţucu-gol" le-a luat faţa coechipierilor în parcare, unde se afişează, de obicei, la volanului unui Audi R8, în valoare de 150.000 de euro, pe care l-a primit cadou de la părinţii săi la majorat. De asemenea, jucătorul mai are la dispoziţie şi un Porsche Panamera, bolid evaluat la peste 100.000 de euro. Tătăl atacantului, Marius Ţucudean, care a fost şi el fotbalist, este un prosper om de afaceri, deţinând o fabrică de mobilă în Arad. Un alt jucător care dispune de un garaj de lux, iar achiziţiile motorizate nu au fost făcute neapărat cu banii câştigaţi din fotbal, este stelistul Mihai Răduţ, al cărui tată are afaceri în Slatina şi deţine spaţii comerciale în Bucureşti. Un obişnuit al băncii de rezerve sau al criticilor patronului Gigi Becali, mijlocaşul de 21 de ani are două maşini de lux - un Audi A8 şi un Range Rover -, care valoarează împreună 200.000 de euro. Eric Bicfalvi conduce şi el un Audi A8, în timp ce Cristi Tănase este un împătimit al versiunii A6. Cei doi însă nu au părinţi înstăriţi, aşa cum stau lucrurile cu Ţucudean şi cu Răduţ.