O sticlă de lichior l-a dus la televiziune în decembrie '89. Controversatul căpitan rămâne un personaj de care atârnă multe tinichele.
De douăzeci de ani, cum se apropie Sărbătorile de Iarnă, îţi intră în casă prin televizor. La emisiunile despre Revoluţie. Pe 22 decembrie '89, a devenit mai popular decât Moş Crăciun. Numele căpitanului de armată, băgat în faţa camerei din studioul 4 al Televiziunii de Mircea Dinescu, nu spune azi mai nimic. "Armata e cu noi!", a exclamat poetul revoluţionar şi aceste cuvinte l-au etichetat pe viaţă. S-a bucurat atunci de o popularitate fantastică, pe care şi-a compromis- o apoi de unul singur. Nimeni nu şi-a explicat până azi cum a ajuns el imaginea de atunci a Armatei. A devenit ministrul Turismului, calitate în care zice că s-a întâlnit cu Gorbaciov. A fost acuzat că e agent sovietic. Impostor, spion, oportunist sau erou? Istoria îl va aşeza pe raftul cuvenit. Societatea a făcut-o deja. În iulie '90, a cerut azil politic în Elveţia, unde a stat doi ani. Zece ani mai târziu, Vadim l-a făcut senator de Dolj. A stat în Parlament două mandate, unde n-a făcut nicio brânză. Astăzi e pensionar. Acum o lună a făcut un transplant de ficat. Donatorul lui Mihai Lupoi a fost unul dintre cei pe care i-a reprezentat în Senat. Are în burtă un ficat de oltean Uşa apartamentului de la etajul cinci al celebrului bloc Dunărea, de vizavi de Intercontinental, se deschide şi umbra lui Mihai Lupoi te întâmpină. A slăbit 30 de kilograme. "Am fost în moarte clinică două zile. Am avut ciroză!", povesteşte calm, ca despre-o răceală, fostul ofiţer, în timp ceşi ridică tricoul şi-ţi arată o cicatrice curbă care-i pleacă de sub plex şi se termină la baza abdomenului. "Eram pe lista de aşteptare de patru ani şi de două ori nu s-a potrivit ficatul... M-a operat Irinel Popescu, cu care am fost coleg de Senat, la Craiova. Donatorul, tot oltean! Eram în stadiul terminal, deja mort. Aveam lichid în plămâni, nu în burtă! Am avut 120 de kile şi mai am 90. Nu s-a dus din grăsime, ci din musculatură!", îţi ridică părul în cap Mihai Lupoi, cu amănunte macabre. Arhitect la a doua încercare Căpitanul în rezervă Mihai Lupoi se înviorează când e întrebat de tinereţea sa. S-a născut în Neamţ, dar a copilărit la Bucureşti. Taică-său a fost ofiţer de intendenţă, de unde şi atracţia pentru uniformă. Lupoi a fost iniţial tanchist, apoi genist, pentru ca după zece ani de şcoală să-şi pună pe epoleţi compasul de arhitect. A făcut Arhitectura cu trei ani în plus, că în anul trei a trebuit s-o ia de la început din cauza mediilor mici. "Am picat al treilea sau al patrulea sub barem", e sincer arhitectul. Primul moment fatidic al vieţii l-a prins ca ofiţer la Centrul de Proiectări Militare. Lichiorul şi adrenalina Cum a ajuns el la televizor, pe 22 decembrie, când în toată ţara Armata era în cazărmi? "Am fugit din unitate!", recunoaşte Mihai Lupoi. "Pe 17 eram acasă, la un şpriţ. M-a sunat un prieten, care era ofiţer de serviciu şi mi-a zis că e alarmă, să vin la unitate. Nu l-am crezut nici după ce m-a sunat din nou. Abia după ce am vorbit cu tata, care era colonel, mi-am dat seama că e serios. Mi-am luat valiza şi m-am dus. Patru zile am dormit pe birouri şi, pe 21, am văzut că dispăruse CI-stul (ofiţerul de contrainformaţii - n.r.). Fiecare şi-a scos sticla din valiză... Aşa era... Pe 22, cu lichiorul în nas, am plecat pur şi simplu! Da' era şi inconştienţă şi oboseală de adrenalină!", dezvăluie Lupoi cum a riscat să devină dezertor. "Mai erau ofiţeri în studiou. Da' căcăcioşi!" Pe 22 şi în zilele care au urmat, Mihai Lupoi a apărut la televizor când cu cască, când cu şapcă, ba cu un kalaşnikov, ba cu un simplu pistol la şold. Omul parcă schimba o recuzită de operetă. "Nu aveam cască, mi-a dat-o un soldat iar kalaşnikovul l-am luat, pe bază de tabel, de la un civil, despre care am aflat mai târziu că era securist. Da' n-am tras niciun foc. Cu pistolul e altceva. Era al meu şi ulterior mi-a fost furat, o poveste întreagă!", vrea să pară credibil fostul căpitan.
"În televiziune am intrat că m-a luat puhoiul pe sus! M-au băgat în studiou şi Dinescu a zis: «Armata e cu noi!». Mai erau ofiţeri acolo, da' căcăcioşi! N-au vrut să intre în imagine... Ce vrei, lichiorul îşi dă o stare de exaltare!", dă detalii despre alcoolemia acelor vremuri ofiţerul revoluţionar.
Scena cu pricina l-a scos din sărite pe Victor Stănculescu. "Cine naiba l-a trimis p'ăsta acolo!", ar fi exclamat generalul.
L-a făcut ministru pe generalul Militaru
Un alt moment controversat a fost atunci când Lupoi l-a prezentat public pe răposatul general Nicolae Militaru, drept viitorul ministru al Apărării. Militaru fusese deconspirat ca agent GRU (serviciul de spionaj al Armatei Roşii - n.r.), încă din 1978: "L-am prezentat la CC, în balcon. A fost o discuţie în birou, între Iliescu, Brucan, Voican şi ăştia..., care erau în birou, la nivel superior. L-am prezentat io, de la mine! Militaru s-a comportat ca şi cum era deja stabilit! Avea emfaza şefului", dă din casă Mihai Lupoi.
Zice că habar n-avea de legătura lui Militaru cu GRU. "Io eram un copil în materie. Taică-miu, probabil, ar fi ştiut. Nu ştiu cum să spun..., a fost un moment de bravadă! Îmi pare foarte rău! După aia am avut necazuri. O mare parte din căderea mea i se datorează. În Guvern mă considera un căpitan subordonat şi nu egal ca ministru! Efectu' lichiorului trecuse! A ţipat la mine şi l-am contrat. L-a manipulat pe Iliescu!"
"TURIST" ÎN UNIFORMĂ
Cum a ajuns Lupoi la Moscova şi s-a văzut cu Gorbaciov degeaba
Cu agoniseala din Ţara Cantoanelor a pus pe picioare o firmă de transport internaţional. În 2000, s-a ales senator, pe listele lui Vadim. "Când m-am dus în Parlament, mi-a falimentat afacerea un director!", se plânge fostul transfug. Imobiliarele parlamentare Mihai Lupoi e apolitic, trăieşte dintr-o pensie de 1.500 de lei. Nu are indemnizaţie de revoluţionar: "Cum să cer aşa ceva. Se dă, nu se cere! Mi-au zis să aduc dovezi, martori... Ăştia-s nebuni!?". Vadim l-a acuzat că a fraudat Parlamentul cu 1,5 miliarde de lei: "Trebuia să spună ceva şi Vadim, că a aflat de demisie din ziare!". Guşă l-a pus pe o listă, în 2007, cu parlamentarii care aveau case în Bucureşti şi luau bani pentru cazare: "Era legal! Există deconturi! Am plătit şi impozit pe chirie! Aşa era legea. Într-o casă dormea soacră-mea, într-una tata... Trebuia să stau cu ei?". Era moral? Lupoi e cinic: "Ce se întâmplă cu morala în politică? Frauda presupune ilegalitate!". Lupoi are trei apartamente în acelaşi bloc Dunărea. Al său, de patru camere, al soacrei, de trei şi al tatălui său decedat, tot de trei. A FOST SAU NU A FOST? "Cartianu n-are probe că aş fi fost agent GRU!" Scriitorul Grigore Cartianu l-a atacat pe Lupoi. "E clar că minte! Trebuia să se bazeze pe documente. N-are! M-a acuzat că sunt agent GRU! Nu există nicio probă materială! Cartianu are probe doar spusele lui Stoenescu, biograful lui Roman!", se ofuschează Lupoi.
Tocmai ce recunoscuse relaţia sa, pe bază de biscuiţi pentru copil, cu reprezentantul GRU în România. Şi generalul Stănculescu ar fi zis ceva . "Ce spune la optzeci şi ceva de ani, când a luat-o pe arătură, n-are importanţă!", e nedrept cu generalul-puşcăriaş. PCR-PNL-PRM
Avantajele politicii Spune că are relaţii reci cu Iliescu: "De bună-ziua... De când s-a lepădat de mine!". Despre Stănculescu: "Probabil că e senil acum, când a afirmat că aş fi agent GRU!". Lupoi a fost în trei partide, incluzând PCR-ul:"Am fost membru PNL din '90. N-aveam voie, da' m-am făcut! A fost PRM-ul şi m-a întors la liberali. La România Mare am ajuns din cauza lui taică- miu, că-l băteau la cap rezerviştii cu care se tot întâlnea. Aveam o părere îndoielnică despre Vadim, ca toţi... L-am întâlnit între patru ochi şi am vorbit... Mi-a făcut o impresie foarte bună! E un om de o cultură şi o inteligenţă deosebită. Da' e histrionic, egocentric şi fricos! Nu înţelege nicio boabă de economie!". Vadim l-a băgat şi în Colegiul Naţional de Apărare: "Nu vreau să vorbesc despre el, cum nu vreau să vorbesc nici despre Antonescu, care nu mai răspunde nici la telefon". Mitică Dragomir l-a făcut "papagal": "Atât îl duce capu'!". Lupoi, în opt ani, n-a avut nicio iniţiativă legislativă personală. "După ce mă restabilesc, mă gândesc la politică. Ceva de genu' UDMR, cu tentă naţionalistă, da' fără doctrină fixă! Astea s-au dovedit că nu ţin." MIHAI LUPOI, ex-senator PRM "Să vedem reacţiile după ce scrieţi voi. Trebuie să aflu dacă mai sunt credibil!" MIHAI LUPOI, viitor posibil candidat PCR-PNL-PRM
<iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/6OgULszqanU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>