În urmă cu aproximativ 20 de ani, Sorin Lătăreţu a a avut un accident care i-a schimbat radical viața.
Acesta s-a lovit cu o bucată de fier şi și-a pierdut vederea la ochiul stâng. Cu toate că șansele de a își recupera vederea erau aproape inexistente, după 20 de ani a fost operat la Ravenna şi vede din nou cu ambii ochi.
Miracolul a fost posibil cu ajutorul unei intervenţii de reconstrucţie care a durat circa cinci ore şi a fost efectuată de medicul primar al secţiei de Oftalmologie a spitalului „Santa Maria delle Croci” din Ravenna, Cesare Forlini, şi de echipa sa.
Procedura chirurgicală a necesitat reconstrucţia globului ocular de la un pol la altul, un transplant de cornee şi implantul unui cristalin special pe irisul reconstruit, şi realocarea retinei prin tehnici miniinvazive de vitrectomie.
„După 20 de ani, mi-am numărat degetele de la mână cu ochiul stâng”
Sorin Lătăreţu a declarat: „Pentru mine, a fost un miracol. După îndepărtarea bandajelor, l-am văzut pe medic, după douăzeci de ani chiar mi-am numărat degetele de la mână uitându-mă cu ochiul stâng”.
Acesta a declarat că prima senzație a fost de „Bucurie imensă şi emoţii faţă de viaţa mea anterioară, faţă de tot ceea prin ce am trecut.” Sorin spune că a fost nevoit să mintă, pentru a putea munci: „Cine oferă de lucru unui tânăr orb? Eu la 18 ani a trebuit să lucrez: am fost şase ani în mină, la Rovinari. Încercam să fac orice pentru ca nimeni să nu-şi dea seama de dificultăţile mele. Mereu am încercat să-mi ascund handicapul.”
Acesta a mai declarat initial că nici prietena lui nu știa de handicapul său. „I-am povestit partenerei numai când am aflat de la medicul Forlini că aveam şanse bune să-mi recapăt vederea. Şi s-a emoţionat şi bucurat”.
Sorin Lătăreţu a început o viață nouă. „Seara port bandaj şi sunt monitorizat, însă operaţia a decurs bine, aceşti medici sunt îngerii mei păzitori. Am sperat mereu, încă de când eram adolescent, că va sosi acest miracol. Aş vrea ca experienţa mea să fie un exemplu pentru cei care încă sunt în căutarea acelei zile. Acum a mea a sosit, şi am în faţă o viaţă nouă”, scrie Gazeta Românească.