Scena s-a petrecut pe o plajă din provincia Almeria, Spania. Un pui femelă de delfin, aflat încă în faza de alăptare, s-a rătăcit de mama sa și s-a trezit blocat în apele puțin adânci ale plajei Mojacar. A fost descoperit de turiști care, în loc să cheme ajutoare ca să-l salveze, au vrut să facă fotografii cu el. Iar pentru asta, au preferat să tragă delfinul din apă.
Animalul murise deja, probabil din cauza stresului, când au venit ecologiștii marini, alertați de un salvator. Incidentul a fost relatat pe Facebook de Equinac, o asociație de protejare a florei și faunei din regiune. Asociația nu a ezitat să critice comportamentul turiștilor, pe care îi învinovățește de moartea delfinului.
„Oamenii sunt animalele cele mai iraționale din câte există. Mulți oameni sunt incapabili să simtă milă pentru o ființă terifiată, înfometată și fără mama sa. În egoismul lor, tot ce vor este să facă o poză și să o atingă, chiar dacă animalul suferă din cauza stresului”, a scris organizația pe contul de Facebook.
Cetaceele nu sunt pești, sunt mamifere, respiră aer atmosferic, sunt supuse stresului, sunt foarte sensibile. A le lua în mână sau a le imobiliza pentru a face fotografii le poate provoca un șoc, care accelerează progresiv un stop cardiorespirator, ceea ce s-a întâmplat în cazul de față, a explicat Eqinac.
În mod normal, turiștii ar fi trebuit să alerteze imediat serviciile de salvare sunând la 112. „Poate că n-am fi putut să-l salvăm, dar măcar am fi putut încerca”, spune Equinac.