Valea Plângerii în Banat. Protest cu 5.000 de oameni în stradă

Peste 5.000 de oameni au protestat aseară în Piaţa Operei faţă de retrogradarea vicecampioanei: "În C, în B, în A, oriunde pentru Politehnica!".

Fanii Timişoarei au ieşit aseară în stradă pentru a protesta faţă de ceea ce numesc ei "abuzul" care a împins-o pe Poli spre retrogradare. Peste 5.000 de oameni s-au strâns în Piaţa Operei şi au ţinut să-şi arate susţinerea pentru echipă.

"În C, în B, în A, oriunde pentru Politehnica", au scris fanii pe un banner. Ura bănăţenilor s-a îndreptat împotriva conducerii FRF, pe care au înjurat-o cu patos. Gheorghe Chivorchian, preşe dintele executiv al clubului, s-a victimizat, susţinând că "am plâns mai mult la retrogradarea Timişoarei decât la moartea mamei mele".

Oficialul a anunţat că va solicita ca, în şedinţa Comitetului Executiv programată astăzi, să fie reanalizată decizia Comisiei de Apel care a înfundat clubul. "Chivo" va solicita ca UEFA să trimită o comisie care să reanalizeze dosarul Timişoarei.

Benfica le-a dat peste nas

Speranţele Timişoarei şi ale Bistriţei într-o minune la Comitetul Executiv sunt mai degrabă utopice. Chiar Dumitru Mihalache, directorul Departamentului de Competiţii din cadrul FRF, le-a dezvăluit mai multor conducători din Liga I că nu se mai poate face nimic pentru cele două cluburi. Situaţia este foarte complicată deoarece Comitetul Executiv riscă să se compromită total.

"Nu se mai poate face nimic pentru că s-ar crea un precedent periculos şi pentru că UEFA e cu ochii pe noi. Comitetul Executiv nu poate schimba decizia unei comisii autonome", ne-a declarat un membru al Comitetului Executiv.

Culpa Timişoarei în cazul "Sepsi - Benfica" a fost confirmată de un comunicat postat pe site-ul oficial al lusitanilor, care menţionează: "Contrar informaţiilor, Benfica neagă existenţa unei înţelegeri cu FC Timişoara pentru datoria pe care acest club o are faţă de noi".

VARIANTĂ

A pus "Lordul" la cale retrogradarea Gloriei?

Retrogradarea Timişoarei i-a pus în încurcătură pe jucători, care acum se văd nevoiţi să joace prin coclaurile diviziilor inferioare, în loc să evolueze în preliminariile Ligii Campionilor. Primul fotbalist care a cerut întreruperea contractului şi plata drepturilor restante a fost fundaşul Laszlo Sepsi.

În privinţa Bistriţei, lucrurile stau un pic altfel. Nimeni n-a protestat, ba mai mult, un important om de fotbal a dezvăluit că Jean Pădureanu n-ar fi chiar străin de retrogradarea Gloriei, pe care ar fi pus-o la cale! Falit fiind, "Lordul" ar fi vrut să-i dea clubul pe mână lui Heinrich Schorsch şi să se retragă, dar afacerea a picat.