Decizia Primăriei din Timișoara de a numi străduța pietonală “Fără Nume” cu numele lui Petre Țuțea, provoacă revoltă la Universitatea din Timișoara. Tu ce părere ai?
Potrivit Opinia Timişoarei, profesorii din cadrul Facultății de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Vest nu sunt de acord cu decizia luată de Comisia de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Străzi, deoarece, afirmă aceştia într-o scrisoare către Consiliul Local, Petre Țuțea nu a avut nicio relație biografică cu Timișoara, a fost un legionar, fiind “o personalitate controversată și neconsonantă cu spiritul civic și cultural al Timișoarei”. Redăm mai jos scrisoarea integrală a profesorilor, către Consiliului Local Timișoara:
“Către Consiliul Local Timișoara,
Am aflat recent din presa locala faptul că o strada din centrul Timișoarei ar putea purta numele “Petre Tuțea”. Propunerea a fost înaintată și aprobată de către Comisia de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Străzi, Parcuri, Piețe urmând să fie adusă în atenția Consiliului Local Timișoara în viitor. Considerăm că numirea unei străzi este unul din gesturile simbolice importante ale unei localități având un rol de identificare și construcție identitară. Imaginea de ansamblu a numelor străzilor orașului formează împreună cu denumirile instituțiilor publice, cu monumentele și celelalte obiecte urbane o configurație fizică, concretă a valorilor noastre. În acest context dorim să ne opunem propunerii menționate. Aducem următoarele argumente.
1. Petre Țuțea nu a avut nici o relație biografică cu orasul Timișoara.
2. Petre Țuțea a fost, în tinereșe, membru al nomenclaturii legionare, având poziții de decizie în guvernarea legionară, a fost unul dintre autorii Manifestului Revoluției Naționale și a publicat articole de presă propagând ideile legionare, motiv pentru care considerăm că este o personalitate controversată și neconsonantă cu spiritului civic și cultural al Timișoarei.
3. Simbolul Petre Țuțea este legat de o configurație ideologică de extremă dreapta străina de identitatea orașului nostru pe care ne-o dorim legată de valori ale libertății, democrației, toleranței și progresului.
Cu stimă, Prof.dr. Robert D. Reisz, Facultatea de știinte Politice, Filozofie și știinte ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timișoara Lect.dr. Constantin Pârvulescu, Facultatea de știinte Politice, Filozofie și stiinte ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timișoara Lect.dr. Claudiu Mesaros, Facultatea de știinte Politice, Filozofie și stiinte ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timișoara Conf.dr. Ciprian Panzaru, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest Timișoara”.
Scrisoarea va fi depusă săptămâna viitoare la sediul Primăriei Timișoara. Scurtă biografie:
Petre Țuțea a fost filosof, eseist, economist, om politic. El s-a născut în familia unui preot ortodox, a studiat la Liceul “Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel și la Liceul “George Barițiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj și ajuns doctor în Drept administrativ, Magna cum laude. Petre Țuțea a colaborat la diverse publicații, a fost arestat de către autoritățile comuniste, în 1948, timp de cinci ani anchetat fără condamnare. În 1957 este condamnat la 10 ani de închisoare sub acuzația de uneltire contra ordinii sociale. Doi ani mai târziu i se intentează un nou proces și este condamnat la 18 ani de muncă silită, din a executat opt ani. A fost eliberat în timpul amnistiei în 1964. Spre sfârșitul vieții a scris “Antropologie creștină”.