Mobilizare în camera unor deținuți după ce în jur de șapte persoane private de libertate nu voiau să-l accepte pe noul coleg de cameră. Și asta din cauză că era bolnav de epilepsie și mirosea urât. Conflictul s-a declanșat atunci când unul dintre deținuți a fost sancționat disciplinar pentru că i-ar fi instigat pe colegii lui. Nemulțumit că i s-a făcut raport acesta a depus contestație la Judecătoria Botoșani.
În fața instanței, a fost chemat ca martor unul dintre colegii deținutului sancționat pentru a povesti cum s-a întâmplat totul.
„Numitul V.V a fost repartizat în camera unde eram cazat și noi i-am cerut șefului de cameră să-l schimbe pentru că era bolnav și mirosea urât. În urma incidentului, contestatarul a fost repartizat pe altă secție apreciindu-se că ne-a instigat să-l trimitem pe colegul cel nou din camera noastră”, a spus bărbatul
Potrivit declarației acestuia, toți au hotărât că nu se poate locui cu respectivul deținut deci nu a fost vorba de nicio instigare la mijloc. „Contestatarul a fost amenințat că dacă nu-l va primi în cameră i se va întocmi raport”.
Însă, instanța a considerat nefondată contestația.
„Respinge ca nefondată contestaţia formulată de petentul C.N.BB împotriva încheierii nr. 6 din 03 ianuarie 2018 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Botoşani pronunţată în dosarul nr. 549/2017 În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul să achite statului cheltuieli judiciare în cuantum de 20 lei. Definitivă”, se arată în decizia instanței, potrivit cancan.ro.