Omar Hayssam, considerat unul dintre cei mai periculoşi terorişti după ce a participat la răpirea celor trei jurnalişti români, este nemulţumit de condiţiile care sunt în penitenciarul Mărgineni.
Hayssam a deschis un proces împotriva conducerii penitenciarului Mărgineni, acesta acuzînd faptul că îi sunt încălcate drepturile, informează spynews.ro. Condiţiile de la închisoarea în cauză sunt printre cele mai precare din întregul sistem, acestea fiind prezentate şi într-un raport APADOR-CH.
"Problemele de alimentare cu apă curentă, semnalate și în timpul vizitelor din 2002 și 2006, au rămas nerezolvate… Prin urmare, deținuții beneficiază de apă doar de trei ori pe zi, timp de o oră sau două. Lipsa apei contribuie la o igienă precară și provoacă nervozitate în rândul deținuților. Două dintre cele trei pavilioane ale penitenciarului se află într-o stare avansată de degradare și necesită reparații capitale urgente. Igiena precară domină și sectorul alimentar, din cauza lipsei de investiții și a lipsei cronice de materiale de curățat (…) au fost remarcați gândaci pe raftul de alimente unde era stocat orezul pentru masa de seară a deținuților. Unii deținuți s-au plâns de calitatea proastă a produselor alimentare . (...)
Pereții sunt murdari și deținuții spun că au ploșnițe în paturi. Conducerea penitenciarului spune că dezinsecțiile efectuate ocazional, din cauza unui buget limitat, au fost ineficiente. (...) Instalațiile sanitare din camere se află într- un stadiu avansat de degradare, pereții umezi și murdari. Deoarece apa curge doar de trei ori pe zi, timp de o oră, deținuții colectează apă într -un butoi de 60 litri și apoi o folosesc la WC sau alte nevoi. Alături de toaletă un alt butoi umplut cu apă era folosit ca răcitor de alimente proaspete. Geamul din celula vizitată era scos. Autoritățile închisorii au susținut că geamul a fost scos la cererea deținuților pentru mai mult aer. Deținuții au afirmat că nu au primit hârtie igienică și săpun în ultimele trei luni, iar detergent pentru cameră de un an".
Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare. El a fost condamnat pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad, Irak. La o zi de la răpire, Omar Hayssam a anunţat că ar fi fost sunat de răpitori pentru o cerere de răscumpărare: câte un milion de dolari pentru eliberarea fiecăruia dintre cei trei jurnalişti. Câteva zile mai târziu a fost arestat pentru constituirea şi finanţarea grupului terorist. Ziariştii au fost eliberaţi 55 de zile mai târziu.