Unul dintre cei mai cunoscuți avocați din Baroul Cluj și București a tras un serios semnal de alarmă cu privire la faptul că avocații se pot oricând infecta în sălile de judecată, mult prea aglomerate.
Potrivit lui Budișan, judecătorii ar trebui să pornească de la premisa contextului epidemiologic actual, când numărul persoanelor infectate este în continuă creștere și când autoritățile medicale și cele guvernamentale nu mai știu ce măsuri să adopte pentru a opri valul de infectări. În plus, maestrul Budișan cere implicarea reprezentanților Baroului Cluj pentru rezolvarea acestei chestiuni, prin discuții cu șefii instanțelor de judecată.
Călin Budișan a dat și un exemplu unui proces penal, unde sunt zece inculpați și unde la fiecare termen de judecatp, fixat tot la șapte zile, sunt citați cîte șapte martori.
„Judecătorul stă după un panou de plexiglas dar viețile noastre sunt puse în pericol. Vă dau doar exemplul de față cu zece inculpați, cu tot atâția avocați și cu șapte martori, totul într-un spațiu de 20 de metri pătrați. Când martorul se apropie de judecător, pe loc auzi ”nu vă apropiați”. Dar când noi suntem înghesuiți unul peste altul într-un spațiu redus, este totul foarte bine. Și nu este doar acest proces. Sunt multe altele. Totul se întâmplă la Tribunalul Cluj”, a declarat pentru Evenimentul Zilei, avocatul Budișan.
Ajungem să murim în sălile de judecată
Maestrul mai susține că judecătorii ar trebui să arate mai multă relaxare, în ceea ce privește administrarea probatoriului și a termenelor de judecată.
„În dosarele în care nu este risc de prescriere nu văd nicio grabă. Nu există niciun motiv să citezi zeci de martori. Magistratul poate cita doi - trei martori iar termenele să fie ceva mai lungi și asta pentru a preveni riscul de infectare”, mai spune Budișan.
Avocatul a dat și exemplul unui coleg de birou, stagiar, un om tânăr, care este infectat cu noul coronavirus și care de trei zilei a solicitat ajutorul Ambulanței Cluj și nu vine nimeni.
„Omul are febră foarte mare. Mă sună pe mine și mă imploră să nu îl las să moară, că se sufocă și are febră foarte mare. Eu ce să fac. Am sunat și eu pe cine știu, dar de trei zile tot nu ajunge ambulanța. De la spitale mi se comunică că nu mai sunt locuri și să aștept. Probabil că e lumea de pe urmă și mă gândesc că totul se va agrava”, a mai spus avocatul clujean.