România. Prognoza meteo. Directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie(ANM) , Florinela Georgescu, a anunțat că revine canicula în România și că vor fi temperaturi de 35-36 de grade.
Revine canicula în România
Zilele următoarea, vremea va deveni călduroasă în toată țara, caniculară în regiunile vestice și sudice, unde maximele termice vor fi în general de 35-36 de grade cu multe temperaturi de 28-30 de grade și în celelalte regiuni ale țării.
Momentan, mnimele nu vor depăși 20 de grade. Meteorologii au anunțat că duminică temperatura maximă va urca la 38 de grade în partea de sud-vest a Munteniei și în Oltenia și astfel nopțile ar putea să devină și ele mai calde. Ei au mai declarat că valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în următoarele două săptămâni.
Prognoza meteo pentru următoarea perioadă
În săptămâna 29.07.2024 – 05.08.2024, valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil uşor mai ridicate în sud-vest, dar şi uşor mai coborâte în nord-estul teritoriului.Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în zona Carpaţilor Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Vremea în august
În săptămâna 05.08.2024 – 12.08.2024, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice şi sudvestice, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în jumătatea vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Va fi mai cald decât este normal pentru această perioadă a anului și în săptămâna 12.08.2024 – 19.08.2024, în special în regiunile vestice şi sudice.Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie(ANM).