Revenire surpriză în showbiz. A fost dat dispărut. „Am ales să mai aștept o vreme”

Club, bar, discoteca, DJ, vacanta, pertecere, muzica

La un an după ce s-a mutat în Spania, cu familia, CRBL vrea să schimbe stilul muzical care i-a adus succes, dar nu va compune în limba spaniolă.

CRBL, pe numele său adevărat Eduard Mihail Andreianu, spune că se simte foarte bine în Spania și că s-a adaptat la viața de acolo. Drept urmare, susține că nu intenționează să facă vreo schimbare în viața sa, prea curând.

„Mi-e bine unde sunt, cum sunt. În plus, nu s-a schimbat absolut nimic din decizia mea luată acum ceva vreme și pe care multă lume o cunoaște. Ceea ce s-a schimbat e la nivel social, la cel al comunicării, cu accentul pus pe social-media. Iar asta e evident pentru toată lumea, nu doar pentru mine”, a spus CRBL citat de Playtech.ro.

Cu toate acestea, artistul susține că, deși se descurcă să comunice în spaniolă, nu-și dorește să aprofundeze această limbă.

„Înțeleg bine limba și pot comunica cu cei din jur atât cât mi-e de ajuns. Dar nu am de gând să o învăț la modul intensiv”, a mai spus CRBL.

El spune că nu va compune muzică în limba spaniolă și că tot româna rămâne prima opțiune pentru compozițiile sale.

„Nu am de gând să mă atașez de limba spaniolă. Nu mă interesează deloc spaniola pentru a compune muzică. O fac în continuare în română și nu am niciun motiv să schimb asta”, a precizat CRBL.

CRBL renunță la muzica comercială

În prezent, artistul spune că intenționează să renunțe la stilul muzical care i-a adus succes, și să adopte un alt stil, mai puțin comercial. În opinia sa chiar publicul își dorește o schimbare.

„Nu am ținut niciun concert de când am ajuns în Spania. Asta deși muzica a continuat să se numere printre prietenii mei apropiați. Știu însă că am ajuns în faza în care nu mai caut comercialul, că m-am schimbat. Și nu doar eu! S-a schimbat muzica, s-a schimbat gândirea oamenilor. Sincer, nu știu dacă românii sau spaniolii îmi mai înțeleg muzica. Iar asta nu e un reproș. Am ales să mai aștept o vreme, să mai caut. Vă spun doar atât: lucruri serioase și mari urmează!”, a mai spus CRBL.