La Revelioanele interbelice concurenţa directă era între localurile de lux, dar şi între bogătaşii care organizau balurile în palate şi case particulare.
Petrecerile de Anul Nou începeau de obicei seara la restaurantele interbelice, la ora 22.00, şi durau până dimineaţa. Erau organizate dansuri şi tot felul de surprize artistice pentru invitaţi. Meniul era bogat şi luxos. Nu trebuia să lipsească raţa cu sos de portocale,curcan fript umplut cu castane, caviar rusesc şi şampanie franţuzească. Abundau deasemenea preparatele şi dulciurile franţuzeşti. La finalul petrecerii invitaţii primeau cafea cu lapte sau suc de roșii cald.
Invitaţii trebuia să cunoască cele mai la modă dansuri ale Occidentului, fiecare având acces la aceste petreceri doar pe bază de invitaţie sau la restaurante pe rezervări costisitoare făcute cu câteva luni înainte. Ţinutele damelor trebuiau să fie la înălţimea evenimentului existând o etichetă prestabilită. Revista ”Realitatea ilustrată„ din perioada interbelică vorbea despre materiale şi ţinutele ideale pentru astfel de petreceri şi reprezintă o dovadă a luxului practicat. Rochiile şi ţinutele bărbaţilor erau făcute la comandă în Bucureşti dar şi în marile capitale ale Europei.
Cele mai râvnite restaurant
La restaurantele de lux de pe Calea Victoriei, unde se semnau contracte de închiriere ori se făceau rezervări cu câteva luni înainte. Printre cele mai frecventate locuri de distracţie erau Cercul Militar, restaurantul Capşa, cafeneaua Kübler, cafeneaua Fialkowski de la intersecţia străzii Ion Câmpineanu cu Calea Victoriei şi cafeneaua High-Life de lângă Athénée Palace. Chiar şi sălile Teatrului Naţional – cel cu sediul pe Calea Victoriei, lângă Palatul Telefoanelor – găzduiau petreceri cu mii de invitaţi, la jeunesse d’or a Bucureştiului: domnişoare cu talia subţire, june modiste şi fetiţe cu gene lungi şi bucle bălaie, negustori cu mustăţile subţiri şi tineri aristocraţi trăgând indiferent din ţigări de foi.
În mahala cântau lăutari
Pentru cei mai mulţi, nou înfiinţatele uzine şi fabrici aveau câte un cămin cultural – în regimul interbelic se numeau «atenee populare» -, unde formaţii improvizate din muncitori mai talentaţi, imitau melodii la modă pentru spre bucuria colegilor lor strânşi de sindicate pentru a petrece împreună trecerea dintre ani. Și în malalalele bucureștene se sărbătorea Revelionul: cu lăutari și pocnitori.