Evenimentul Zilei îți prezintă cele mai importante evenimente ale zilei de vineri, 16 septembrie.
Şedinţa de judecată de mâine de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) e prilejul unei întâlniri între vechi cunoştinţe, colegi de partid şi grupuri de interese ale PSD. Victor Ponta şi Dan Şova sunt aşteptaţi la ÎCCJ, unde magistraţii iau în discuţie un nou termen în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care fostul premier este acuzat că, pe vremea când era avocat, a luat onorarii de la firma de avocatură a lui Dan Şova fără să fi prestat servicii. Tot acolo va veni şi liderul PSD Prahova, Mircea Cosma. În aprilie 2014, Cosma Sr. a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă, directorul Direcţiei „Patrimoniu” din Consiliul Judeţean Prahova, Daniel Alixandrescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, pentru trafic de influenţă şi dare de mită. DNA a început ancheta în acest caz după ce Mircea Cosma ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar era Consiliul Judeţean.
Ședință de Guvern, de la ora 10.00 la Palatul Victoria, urmată de întâlniri de lucru ale premierului Dacian Cioloş cu miniştrii.
Consiliul Concurenţei şi Consiliul Patronatelor Bancare din România organizează seminarul "Concurenţa, între teorie şi practică" (16 - 18 sep. Sinaia)